La finalul meciului cu Ucraina, dincolo de momentele de umor absolut oferite de ambele echipe, dincolo de tradiționala lehamite care acompaniază jocul nostru, ba chiar și dincolo de pițurcienele justificări ale lui “Răzvan, lasă-ne!”, mie mi s-a pus pe suflet altceva: declarația ha-lu-ci-nan-tă a căpitanului Naționalei, Cristian Chivu, care s-a declarat în “silenzio stampa” preț de un an. De ce un an și nu 2, 3 sau 7, cât cred eu că mai poate juca Chivu (inclusiv cei 3-4 la arabi sau, mai rău, la Dinamo, unde toți exportații noștri amenință că vor să-și încheie cariera, lucru perfect valabil: oricine ajunge la Dinamo, indiferent de vârstă, își cam poate considera cariera încheiată!)?Și de ce tocmai după meciul corect caracterizat de Dinu ca „rușinea fotbalului din Estul Europei”? Ce înseamnă de fapt această sintagmă, “silenzio stampa”, adusă tocmai din Italia, pe obișnuita filierăbecaliană? Păi, după mintea mea, nimic altceva decât o supărare ca aceea a văcarului pe sat sau, în termeni mai eleganți, o formă liber asumată de autism (dragi fotbaliști, asta nu are legătură cu cine bate autul mai tare și mai precis). Intervine însă o problemă: muțenia asta față de cei care își fac imaginedar și de cei pentru care muncești tu, fotbalist, acolo, pe teren, nu are nici o justificare.
Cristi Chivu nu este un prost. Nu este unul din cei care confundă blocul cu blocnotesul și nici măcar din cei care fentează munca, preferând transpirația în ringul de dans celei de pe teren. Cristi Chivu este un fotbalist talentat și muncitor și care a ajuns în vârful ierarhiei europene nu numai prin talent, dăruire și constanță, ci și printr-un efort de voință aproape inuman, depășind un moment de un dramatism înspăimântător, iar presa a avut grijă să-l elogieze pentru toate acestea exact atât cât merită, adică fără reținere. Iar suporterii, chiar cei dezamăgiți de jocul slab al lui Chivu din finala Champions League sau din amicalul cu Ucraina au dreptul în fiecare minut să știe tot ce merită știut despre căpitanul Naționalei. Chivu se comportă ca un profesor: se declară în grevă. Nu cred că un fotbalist care câștigă într-o lună mai mult decât un profesor într-o viață are acest drept.
