Decizie

Profesorii vor primi diferențele salariale din anii 2001-2004

Personalul didactic din învățământul de stat va primi diferențele salariale din perioada octombrie 2001 – septembrie 2004, Guvernul alocând în acest sens 40, 081 milioane de lei, sumă care acoperă și creșterile salariale de care beneficiază personalul bugetar din învățământul preuniversitar.
Decizia de alocare de fonduri a fost luată ieri, în ședința Executivului.
Guvernul a convenit cu reprezentanții sindicatelor din educație, în baza unui protocol încheiat în urmă cu un an, plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001-septembrie 2004, fără a mai fi necesare acțiuni în instanță pentru obținerea acestor drepturi.
În ședința din 8 noiembrie, Guvernul a alocat 690 de milioane de lei, pentru asigurarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din toate județele și municipiul București.
Printr-o altă hotărâre, Executivul a alocat aproximativ 44 de milioane de lei, pentru finanțarea unor lucrări de execuție și reparație a unor imobile din învățământul preuniversitar, a declarat Oana Marinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Fondurile sunt destinate finanțării lucrărilor de execuție pentru 58 de grădinițe, școli și licee.
Unele dintre aceste imobile sunt necesare pentru asigurarea de noi spații educative în localitățile în care au fost retrocedate sau sunt solicitate pentru a fi retrocedate.
Pentru alte 540 de unități de învățământ preuniversitar – grădinițe, școli, licee – banii vor fi utilizați pentru realizarea unor lucrări de reabilitare, consolidare și pentru asigurare de utilități. Unitățile educative incluse în acest proiect sunt situate în toate județele și în municipiul București
Banii se alocă din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.

Recomandări

Sindicaliștii din învățământ anunță proteste de amploare față de viitoarele măsuri care îi vor afecta pe angajații din educație