Sondaj

Profesorii suceveni vor să intre în grevă generală

Cadrele didactice din județ sunt gata să declanșeze greva generală pe o perioadă nedeterminată, dacă problemele actuale din învățământ nu se rezolvă. După ce pe 5 octombrie activitatea din toate școlile sucevene a fost paralizată de greva generală de o zi a dascălilor, profesorii sunt deciși să intre din nou în grevă, de data aceasta pe o perioadă nelimitată. Sindicatele județene din Educație au demarat un sondaj printre profesori, pentru a vedea câți dintre dascăli doresc să intre în grevă. Sondajul este încă în derulare, însă majoritatea răspunsurilor primite până acum sunt „pro” declanșării unei noi greve.
Președintele Sindicatului Județean din Învățământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat că „nu s-au primit încă rezultatele sondajului din toate școlile, însă din ce avem până acum, peste 90% dintre cadrele didactice susțin începerea grevei pe o perioadă nedeterminată de timp”.
La fel a declarat și președintele Sindicatului „Bucovina Rădăuți”, Gheorghe Șorodoc, care a spus că mai sunt școli în care nu s-a încheiat consultarea profesorilor în ceea ce privește strângerea de semnături pentru declanșarea grevei și, din acest motiv, nu se cunoaște un procent exact al dascălilor care vor să intre în grevă. Cu toate acestea, Gheorghe Șorodoc a precizat că „din discuțiile purtate cu liderii din școli, marea majoritate a profesorilor este gata să declanșeze greva”.
Greva generală, programată să debuteze pe 16 noiembrie
Și dascălii membri de sindicat în Uniunea Județeană „Pro-Educația”, sindicat afiliat la FEN la nivel național, amenință de asemenea cu declanșarea grevei generale.
Cadrele didactice solicită guvernanților să asigure sumele de bani necesare plății salariilor și a tuturor drepturilor de natură salarială, acordarea sumelor necesare pentru achiziționarea de cărți, acordarea sumelor aferente distincțiilor Gheorghe Lazăr, renunțarea la diminuarea veniturilor pe lunile octombrie, noiembrie și decembrie prin impunerea celor zece zile de concediu fără salariu și includerea în bugetul de anul viitor a sumelor obținute prin decizii judecătorești.
În cazul în care revendicările profesorilor nu vor avea rezultatul așteptat, pe 16 noiembrie 2009 dascălii sunt deciși să intre în grevă pe termen nelimitat.

Recomandări

Angajații din școli, chestionați cu privire la măsurile din educație și participarea la proteste sau greve

Sindicaliștii din învățământ anunță proteste de amploare față de viitoarele măsuri care îi vor afecta pe angajații din educație

Angajații Arhivelor Naționale Suceava participă la prima grevă generală din istoria de 192 de ani a acestei instituții

Angajații Arhivelor Naționale au declanșat greva generală după ce în urmă cu o săptămână au intrat într-o grevă de avertisment