Cadrele didactice din județul Suceava trag astăzi obloanele în majoritatea unităților de învățământ și timp de o zi se vor afla în grevă generală. Sistemul educațional sucevean e zguduit zilele acestea de proteste. Unii dascăli au ales să intre în grevă japoneză, alții au decis să facă grevă generală pentru o zi, iar la Fălticeni, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, o profesoară a ales o cale de protest și mai dură, iar de vinerea trecută se află în greva foamei.
Pe parcursul săptămânii trecute și în primele zile ale acestei săptămâni, în majoritatea școlilor din județ au avut loc întâlniri sindicale, s-au purtat discuții și s-a organizat un referendum pentru consultarea dascălilor în vederea declanșării grevei generale de o zi.
Liderii de sindicat de la nivel județean au declarat că majoritatea cadrelor didactice au optat pentru intrarea în grevă generală.
Elevii sunt sfătuiți să rămână acasă
Greva generală a cadrelor didactice din județ are loc în ziua în care Guvernul își asumă răspunderea pe noua Lege a Educației, lege cu care profesorii nu sunt de acord. Acesta este unul dintre motivele declanșării grevei generale, dar lor li se mai adaugă și altele, printre care diminuarea salariilor din educație cu 25% începând cu luna iulie, dar și solidaritatea cu profesoara Viorica Ionițe de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, care de vinerea trecută se află în greva foamei. Tot în semn de solidaritate cu profesoara aflată în greva foamei, în această săptămână, cadrele didactice au fost în grevă japoneză și au purtat banderole albe la mână.
Președintele Sindicatului Județean „Spiru Haret” din Suceava, Constantin Cernica, a declarat că „greva se va desfășura pe tot parcursul zilei, profesorii nu vor intra la ore, iar elevii sunt sfătuiți să rămână acasă. În unitățile de învățământ va fi prezentă acea comisie de grevă, așa cum prevede legea”.
Membrii Sindicatului „Bucovina – Rădăuți”, în grevă japoneză de două ore
Dacă sindicaliștii de la „Spiru Haret” au decis să intre în grevă generală, cei de la Sindicatul „Bucovina-Rădăuți” au optat pentru greva japoneză de doar două ore.
Președintele sindicatului „Bucovina-Rădăuți”, Gheorghe Șorodoc, a declarat că „membrii de sindicat din toate școlile au fost consultați și au optat pentru grevă japoneză de două ore în intervalul 11:00-13:00”. Dascălii vor purta banderole albe la mâini. Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Șorodoc, „cadrele didactice nu au dorit să intre în grevă generală, întrucât nu ar rezolva cu nimic situația, iar ei nu și-ar primi banii pentru ziua de grevă generală”.
Președintele Uniunii Județene a Sindicatelor din Învățământ, Sport, Cultură și Protecția Copilului Suceava, afiliat la nivel național la „Cartel Alfa”, Traian Pădureț, a declarat că „majoritatea dascălilor membri în acest sindicat au optat pentru intrarea în grevă”. De asemenea, membrii acestui sindicat, nu numai cadre didactice, ci și angajați din alte instituții bugetare, au fost ieri în grevă japoneză.
La Inspectoratul Școlar Județean au ajuns ieri informări din partea sindicatelor privind declanșarea grevei generale. Purtătorul de cuvânt al instituției, Laura Hacman, a declarat că „numărul exact al cadrelor didactice aflate în grevă generală se va afla mâine, (n.r. azi), când se vor face raportările din școli”.






