Profesori din mai multe școli și licee din județ au participat la seminarul Lions Quest

Clubul Lions Suceava a organizat primul seminar Lions Quest, la care au participat 18 profesori din școlile și liceele din Suceava, Gura Humorului și Rădăuți. Evenimentul a avut loc în perioada 8-10 mai, la sediul Edumax Suceava. Profesorii au participat la un curs de pregătire oferit gratuit de Clubul Lions Suceava, pentru implementarea în cadrul școlilor participante a Programului Lions Quest – “Social and Emotional Learning”. Profesorii participanți au beneficiat de pregătire pentru punerea în aplicare a programului Lions Quest, un program de învățare socială și emoțională dezvoltat pentru tineri, un curriculum pentru clasă. Finanțarea acestui seminar este asigurată printr-un Grant Lions Clubs International Foundation (LCIF). În organizarea seminarului s-au implicat activ și membrii din Clubul Lions Suceava. Lions Quest pune la dispoziția cadrelor didactice o programă modernă, care completează programa școlară, oferind elevilor din clasele gimnaziale posibilitatea unei dezvoltări armonioase a abilităților sociale și emoționale.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a