Rădăuți

Profanare de morminte în cimitirul central

Un bărbat de 46 de ani din Rădăuți este cercetat sub acuzația de profanare de morminte, după ce duminică noapte a incendiat mai multe morminte din cimitirul central din municipiu.
Luni dimineață, administratorul cimitirului a sesizat că șapte morminte, mai precis coroanele de pe acestea, fuseseră distruse prin ardere, situație în care a anunțat organele de poliție.
După primele cercetări polițiștii au stabilit că acestea fuseseră aprinse duminică noapte, în jurul orelor 21.00-22.00, de către un bărbat de talie mică. Investigațiile au dus către o mai veche „cunoștință” a polițiștilor, localnicul Mircea T., care mai fusese cercetat pentru infracțiuni de aceeași natură.
În urmă cu mai bine de doi ani, rădăuțeanul a fost cercetat pentru „distrugere prin incendiere și ofensă adusă unor însemne” după ce a dat foc coroanelor funerare și steagurilor de la monumentul dedicat veteranilor de război.
La fel ca și atunci, bărbatul a afirmat că duminică noapte, după ce a consumat mai multe băuturi alcoolice, a ajuns la cimitir și cel mai probabil a aruncat din neatenție o țigară aprinsă, însă nu-și mai aduce aminte cu exactitate din cauza stării avansate de ebrietate.
În anul 2004, Mircea T. a mai fost cercetat pentru fapte similare, fapte care s-au petrecut tot în cimitirul central din localitate.

Recomandări

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capului

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio
Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio