Un nou manual de Educație tehnologică și aplicații practice, pentru clasa a VIII-a, a cărui echipă de autori a fost coordonată de Marinela Mocanu, profesoară la școlile din Salcea și Plopeni, a fost apreciat cu 99,00 puncte pentru criteriile de calitate, de către evaluatorii selectați de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Trei dintre evaluatori au acordat punctaj maxim de 100 puncte.
Manualul realizat la Editura Aramis Print a fost aprobat pentru a fi folosit în anul școlar 2025-2026, prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, acesta urmând să ajungă în câteva săptămâni pe băncile elevilor din toată țara.
Manualul poate fi consultat online la https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VIII-a/Educatie%20tehnologica%20si%20aplicatii%20practice/QXJhbWlzIFByaW50IFMu/
atât în varianta pentru tipărit, cât și în varianta digitală, iar până pe 30 iulie, profesorii de specialitate își pot exprima opțiunea pentru manualul pe care îl vor folosi în anul școlar următor.
- Manual actualizat, îmbunătățit
Marinela Mocanu a menționat că actualul manual este versiunea îmbunătățită a celui din 2020, care a fost foarte bine apreciat din punct de vedere calitativ, însă dintr-o eroare ce ține de oferta financiară, a fost aprobat doar ca auxiliar.
„Pe parcursul anilor, lucrând în aceeași echipă, alături de colegele mele Loredana Irena Săndulescu din Piatra Neamț și Magda Dache din Buzău, dar și de echipa editurii Aramis, redactor Iuliana Voicu, tehnoredactori, ilustratori, corectori, am evoluat profesional, ne-am consolidat ca echipă și calitatea lucrărilor s-a îmbunătățit la fiecare nou titlu. Am ținut cont mereu de aprecierile colegilor profesori, ale elevilor, care sunt adevărații evaluator.
Am păstrat unele propuneri de activități, dar am încercat să venim și cu alte propuneri, adaptate contextului actual pentru a forma competențe necesare unor situații din viața reală”, a subliniat Marinela Mocanu, profesoară de Educație tehnologică la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea și la Școala Gimnazială ”Cristofor Simionescu” din Plopeni.

- Grafică atractivă, conținut structurat, propuneri de activități practice
Manualul de Educație tehnologică și aplicații practice, clasa a VIII-a, este structurat pe trei unități de învățare, conform programei școlare aprobate: Energia electrică-producere, transport și distribuție, Utilizarea energiei electrice-eficiență energetică, impact asupra mediului, Educație și formare profesională.
„Fiecare unitate de învățare are la bază proiectul unității de învățare, cu teme ce vizează formarea competențelor specific din programa școlară. Activitățile de învățare propuse valorifică conținuturile științifice ce stau la baza formării și dezvoltării abilităților practice.
Noua machetă pe care este construit manualul vine cu o grafică atractivă, culori îmbinate armonios, cu conținuturi structurate în grafice, schițe, tabele, completate în varianta digitală cu filme reale și animații ale unor tehnologii din domeniul energiei electrice, exemple de lucrări practice realizate în clasă, demonstrații, dar și exerciții interactive de aplicare a noțiunilor studiate”, a mai punctat prof. Mocanu.
De menționat că acesta este al optulea titlu de manual, aprobat de Ministrul Educației și Cercetării, începând cu primul pentru clasa a V-a în 2017.
În prezent sub semnătura aceleiași echipe de autori, în școli sunt utilizate manualele pentru clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și caietele auxiliare pentru clasele a V-a și a VI-a.
În completarea resurselor pentru buna desfășurare a activităților, prof. Marinela Mocanu recomandă utilizarea celor 100 RED-uri (resurse educaționale deschise în format digital), adresate elevilor și cadrelor didactice, pe care le-a realizat în calitate de expert elaborare RED, în cadrul proiectului CRED.
Materialele digitale se găsesc pe https://digital.educred.ro/red-din-cred/red-gimnaziu, dar și pe canalul de YouTube al disciplinei, în care sunt postate 29 filme didactice https://www.youtube.com/playlist?list=PLqle1aQarAtgYrObh-wD7-FiWbbeVUZL5.