Șeful depozitului unei fabrici de mobilă din zona centrului comercial Shopping City s-a ales cu dosar penal, după ce în unitate s-au găsit aproape șase tone de produse chimice periculoase.
Conform Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava au găsit în total 5.705 kilograme de produse chimice periculoase – lacuri și diluanți pe bază de toluen și acetonă, produse deținute contrar dispozițiilor legale.
Potrivit subcomisarului Alin Botezatu, substanțele toxice erau deținute fără ca reprezentanții societății să fi anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă, așa cum prevede legislația în domeniu.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pe numele șefului depozitului din cadrul unității, sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice fără drept”, se arată într-un comunicat al IGPR.