ProDemocrația: Băsescu și Geoană au cheltuit, în 14 orașe, circa 700.000 de euro pe outdoor



Președintele Pro Democrația, Cristian Pârvulescu, a declarat vineri că Mircea Geoană și Traian Băsescu au cheltuit, în campania electorală, aproximativ 700.000 de euro pentru afișajul oudoor, conform unei evaluări a asociației, care a vizat 13 orașe din țară și cele șase sectoare ale Capitalei.
Conform lui Pârvulescu, monitorizarea outdoor a fost făcută pe 13 localități plus București, care reprezintă aproximativ 20% din populația României. „Estimarea dă o dimensiune a cheltuielilor partidelor politice. Numai pe outdoor cei doi candidați au cheltuit aproximativ 700.000 de euro fiecare”, a precizat Pârvulescu.
De asemenea, el a precizat că suma plafonată de lege în total pentru campania electorală este de 3,5 mil de euro, precizând că, la nivelul întregii țări, numai publicitatea outdoor ajunge „la dimensiunea întregii sume permisă de lege”.
Conform analizei, în campanie au fost monitorizate 12.012 panouri, afișe și bannere, cu un cost total estimat de 1,7 milioane de euro. De asemenea, analiza precizează că, la nivelul întregii campanii electorale, Traian Băsescu a avut cea mai mare vizibilitate (40,55%), urmat de Mircea Geoană (39,72), Crin Antonescu (14,39%) și Sorin Oprescu (5,34%).
„Costurile de outdoor sunt mai mici decât în celelalte campanii. Există două explicații posibile: criza economică (…) și faptul că toți candidații s-au orientat și pe altfel de campanie. Cea televizată a fost determinantă în intenția de vot din acest an”, a mai spus Pârvulescu.
Pentru monitorizare au fost luate în calcul închirierea panourilor de afișaj stradal, plus costurile de producție.
În cadrul monitorizării, la candidatul Traian Băsescu a fost contorizată și campania de promovare a referendumului. De asemenea, pe ansamblu a fost monitorizată și campania negativă.
Orașele monitorizate au fost Brăila, Brașov, Caracal, Cluj Napoca, Craiova, Constanța, Focșani, Iași, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Neamț și cele șase sectoare ale Capitalei.