Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că s-au primit la parchet rezultatele testelor de eficiență pe unul dintre loturile Hexi Pharma, rezultatele fiind „și pozitive și negative”, urmând ca analize pe un alt lot de dezinfectanți să fie făcute în străinătate, scrie Mediafax.La Parchetul General au fost trimise de la Institutul Cantacuzino rezultatele analizelor făcute pentru eficiență pe o parte dintre produsele ridicate de la spitale din țară, în ancheta Hexi Pharma. Procurorul General a susținut, marți dimineață, că rezultatele sunt „și negative și pozitive”.“S-a finalizat efectuarea testelor de eficiență pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei. Este greu să evaluăm în detaliu, acum, ceea ce solicitați dumneavoastră, însă este de precizat că urmează alte teste de eficiență pe un alt lot care va fi trimis acestui institut. Rezultatele sunt de ambele tipuri, și negative și pozitive. Doar în final se va putea stabili în ce măsură ele sunt relevante. Relevanța concluziilor este cea finală. Chiar dacă am preciza, nu ne-ar ajuta cu nimic pentru că urmează alte teste care se vor efectua și va fi un ansamblu de loturi în final, care vor da tonul final al procentajului. Doar atunci când avem totalitatea probațiunii putem ajunge la o concluzie. Până atunci putem face doar speculații”, a declarat Augustin Lazăr.





