Procurorii DIICOT au săltat un tânăr care ar fi pus minore de 9-12 ani să facă materiale pornografice

Procurorii DIICOT Constanța au descins la Suceava...
Procurorii DIICOT Constanța au descins la Suceava...

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanța, au descins, la Suceava, într-un dosar de pornografie infantilă. Din cercetările structurilor de combatere a crimei organizate constănțene rezultă că un tânăr din județul Suceava a determinat mai minore, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, să producă, folosind sisteme informatice (telefoane mobile), materiale pornografice în care se prezentau în ipostaze sexuale explicite, pe care acestea i le-au trimis prin intermediul unei aplicații, iar inculpatul le-a stocat pe telefonul mobil propriu. În urma a două percheziții derulate în județului Suceava, polițiștii specializați au ridicat sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (un telefon mobil și un laptop). Joi, 3 septembrie, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Tribunalul Constanța a decis arestarea suceveanului pentru 30 de zile.

Recomandări

Pedeapsă grea pentru un sucevean care a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis imaginile unei fete de 11 ani

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic