Măsuri

Procurorii au restituit provizoriu BMW-ul cu care circula interpreta de muzică populară Viorica Macovei



Autovehiculul marca BMW X6 a fost restituit în cursul zilei de ieri
Autovehiculul marca BMW X6 a fost restituit în cursul zilei de ieri

Autovehiculul marca BMW X6 cu care circulau interpreta de muzică populară Viorica Macovei și soțul acesteia, Daniel Vasiliu, și care a fost indisponibilizat duminică seară în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret la întoarcerea în România, a fost restituit în cursul zilei de ieri.
Mihai Ștreangă, avocatul care a reprezentat interesele familiei Macovei, a precizat și condițiile în care a fost restituit autoturismul.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a emis o ordonanță de restituire provizorie și lăsare în custodie a autoturismului ridicat și indisponibilizat, ca urmare a unei solicitări formulate în acest sens prin apărător. Doamnei Viorica Macovei nu-i este reținută sau imputabilă săvârșirea unei fapte penale astfel încât, cel mai probabil, aceasta, cât și proprietarii bunului, se vor îndrepta cu o acțiune în pretenții împotriva celor ce se va considera că se fac vinovați de această situație neplăcută”, a declarat avocatul Mihai Ștreangă.
Duminică seară, în timp ce se întorceau de la Cernăuți, unde interpreta a susținut un concert de muzică populară cu ocazia unui spectacol organizat de Consulatul României, Viorica Macovei și soțul acesteia, Daniel Vasiliu, aflat la volan, au fost opriți în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Motivul: autoturismul marca BMW X6 în care se aflau cei doi figura ca furat din Olanda.
Ca urmare, autoturismul fabricat în anul 2011, în valoare de peste 130.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuți până la finalizarea cercetărilor. În paralel, polițiștii de frontieră au demarat cercetări și pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.
Potrivit Vioricăi Macovei, BMW-ul aparține surorii sale și a fost achiziționat legal, în cursul anului 2012, prin intermediul reprezentanței BMW din România.
„Mașina a fost cumpărată în 2012 și figurează ca furată abia în 2015, e ceva cam cusut cu ață albă. Nu știu care este explicația, dar cert este că mașina este cumpărată cu toate actele în regulă. De altfel, am pus la dispoziție toate documentele pe care le avem, inclusiv ordine de plată prin bancă, același lucru fiind făcut și de către reprezentanța BMW în România”, a precizat Viorica Macovei.



Recomandări

BMW-ul cu care un șofer fără permis a fugit de polițiști, la Cumpărătura, ridicat după o anchetă complexă

Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava nu s-au lăsat până ce nu au ridicat un BMW al cărui șofer nu a oprit la un control cu radarul
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava nu s-au lăsat până ce nu au ridicat un BMW al cărui șofer nu a oprit la un control cu radarul