Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au finalizat, ieri, cercetările în dosarul penal întocmit în urma accidentului de circulație în care au fost implicate un autoturism în care se afla un ofițer de poliție și o mașină a Serviciului Român de Informații, soluția dată fiind cea de neîncepere a urmăririi penale.
Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 22/23 februarie a.c., pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava. Peugeot-ul în care se aflau ofițerul de poliție Petru Jucan și soția acestuia s-a izbit lateral într-un Logan al SRI-ului. În urma coliziunii, autoturismul Logan, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat, iar șoferul a fost accidentat ușor.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la persoana care se afla la volanul Peugeot-ului, vinovată de producerea acelui incident, atât ofițerul de poliție, cât și soția acestuia au fost testați cu alcooltestul. Petru Jucan, susțin colegii săi de la Circulație, avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,70 miligrame la litru, iar rezultatul probelor de sânge recoltate la spital a indicat o alcoolemie de 1,30 la prima probă, respectiv 1,10 la cea de-a doua.
Dacă s-ar fi aflat la volan, Petru Jucan risca să fie cercetat penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.
Cum polițiștii de la Circulație nu erau siguri cine conducea Peugeot-ul în momentul impactului, dosarul a fost trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Procurorii nu au putut stabili nici ei cine anume se afla la volan, motiv pentru care au dispus neînceperea urmăririi penale.
„În lipsa unor indicii concrete care să ateste faptul că Jucan Petru ar fi condus autoturismul Peugeot nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 87, aliniat 1, din OUG 195/2002 ( n.r. –conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani)”, își motivează procurorii PCA hotărârea luată în acest dosar.





