Procesul de vot pentru alegerile prezidențiale s-a încheiat duminică, la ora 21.00, fără ca Biroul Electoral Central (BEC) să constate, până la ora transmiterii acestei știri, incidente majore în procesul electoral.
Toate secțiile de votare din țară și din străinătate se închid la ora 21.00, ora locală. Potrivit legii, la ora 21.00 mai pot vota doar persoanele care se află în incinta secției de votare.
Procesul electoral continuă pentru o parte dintre românii din diaspora, ultimele secții de vot urmând să se închidă în Statele Unite luni, la ora 7.00, ora României.
Potrivit Biroului Electoral Central, prezența la vot, la nivel național, pentru alegerile prezidențiale era, la ora 19.00, de 53,51%.
Biroul Electoral Central va da publicității, la ora 22.30, rata prezenței la vot până la închiderea urnelor.
Ziua votului a fost marcată de acuzații de turism electoral și influențare a votului, dar și de aglomerație la secțiile de votare speciale.