Guvernul va modifica sistemul de stabilire și calcul al valorii punctului de pensie, prin indexarea anuală a acesteia cu rata inflației și completarea cu 50% din creșterea reală a salariului mediu brut, procentaj care va fi însă redus ulterior cu câte 5 puncte în fiecare an, până la zero în 2030.
Valoarea punctului de pensie, stabilită prin lege, va fi majorată anual, până în 2020, cu 100% rata inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizată în anul precedent, pentru ca în 2021 procentajul din creșterea reală a salariului mediu brut luat în calcul la stabilirea pensiei să scadă la 45%.
Începând cu anul 2021, procentajul din creșterea reală a salariului mediu brut luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensiei se va reduce cu câte 5 puncte în fiecare an, se arată într-un document guvernamental redactat de Ministerul Muncii și obținut de MEDIAFAX.
Începând cu anul 2030, valoarea punctului de pensie va fi majorată anual numai cu rata inflației din anul precedent.
Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internațional ca pensiile să fie indexate cu rata anuală a inflației și să se renunțe la ajustarea în funcție de evoluția salariului mediu pe economie, sistem practicat în prezent, pentru a echilibra pe termen mediu și lung fondul de pensii.
Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu 1 ianuarie 2011, la punctajul mediu anual determinat va fi aplicat un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din salariul mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată. Indicele de corecție va fi aplicat o singură dată, la înscrierea inițială la pensie.
Toate pensiile stabilite prin legi speciale vor fi recalculate, într-un interval de șase luni, utilizând sistemul de puncte realizat în toată perioada de activitate, iar noul cuantum al pensiei, după recalculare, va fi cel care va rezulta din înmulțirea punctajului obținut și valoarea unui punct de pensie existentă la data finalizării procedurii de recalculare.
De la intrarea în vigoare a sistemului unitar de pensii publice, persoanele care urmau să iasă la pensie cu vârste stabilite de legi speciale vor beneficia de pensie la vârste de pensionare stabilite prin calendarul de creștere a vârstelor pentru bărbați și femei aplicat asiguraților din sistemul public.
Vârstele de ieșire la pensie indicate în document în cazul magistraților, personalului auxiliar din instanțe și personalului asimilat, precum și al funcționarilor publici parlamentari și personalul asimilat sunt de 58 ani și 9 luni pentru femei și 63 ani și 9 luni pentru bărbați (față de 60 ani, respectiv 65 ani în prezent).
Plata pensiei în cuantum recalculat va fi efectuată din bugetul asigurărilor sociale de stat, începând cu data finalizării procedurii de recalculare.
Documentul relevă că în proiectul legii privind sistemul unitar de pensii va fi menținută decizia ca la bugetul asigurărilor sociale de stat să contribuie pentru pensii publice și persoanele care realizează venituri din profesii liberale, liberi profesioniști, manageri și membri de asociații familiale, argumentul fiind că dintr-un total de circa 400.000 persoane cu venituri din profesii liberale care plătesc impozite la bugetul de stat, doar 100.000 persoane achită și contribuții pentru pensii.