Carcalete a găsit vinovații:

„Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”

Petru Carcalete: „Prezentările din ziare nu corespund realităților din școli”
Petru Carcalete: „Prezentările din ziare nu corespund realităților din școli”

Pentru șeful învățământului din județ, Petru Carcalete, școlile sucevene nu au nici pe departe probleme atât de grave precum cele care au fost consemnate în presă. Mai exact, părerea șefului IȘJ este că presa inventează povești legate de anumite situații din școli, potrivit raportului privind starea învățământului în anul școlar trecut, raport semnat de inspectorul general Petru Carcalete.
„Prezentările din ziare nu corespund realităților din școli, iar mass- media s-a limitat doar la puncte de vedere incomplete și chiar părtinitoare, nefiind întotdeauna vizibile punctele de vedere oficiale”, se arată în raportul menționat, care a fost prezentat ieri tuturor directorilor de școli din județ, în cadrul unei întâlniri organizate de IȘJ Suceava.
Majoritatea subiectelor din ziare, prezentate în conferințele de presă ale IȘJ
În același raport se mai arată că, în majoritatea cazurilor, prezentările din ziare nu au nici o legătură cu situația din școli și nu sunt reprezentative.
De remarcat este însă faptul că, în urma unei analize a materialelor de presă apărute pe parcursul anului școlar trecut, majoritatea articolelor publicate, care prezentau atât aspecte pozitive, cât și aspecte negative ale învățământului județean, au fost prezentate de către conducerea IȘJ în cadrul conferințelor de presă săptămânale. Totodată, informațiile prezentate conțin și punctul de vedere al persoanelor la care face referire articolul sau comentarii pe marginea subiectului ale șefilor de instituții.
Situația fondurilor alocate școlilor din municipiu
Raportul, prezentat ieri directorilor de școli de către șeful IȘJ, conține informații legate de starea învățământului în județul Suceava în anul școlar trecut. Raportul conține informații privind încadrarea cu personal didactic, aspecte legate de calitatea actului didactic și de inspecția școlară, date privind finanțarea și investițiile din unitățile de învățământ.
La întâlnirea de ieri au participat și reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, ai Primăriei Suceava, precum și ai altor instituții din județ. Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Ilie a declarat că administrația județeană a încercat să ajute cu bani școlile, în limita posibilităților.
„Vă rog să mă credeți că județul Suceava a fost ajutat mai mult ca alte județe” a spus Vasile Ilie.
Viceprimarul municipiului Suceava Viorel Seredenciuc a vorbit despre banii alocați de municipalitate unităților de învățământ. Potrivit acestuia, anul trecut o sumă de 6,5 milioane de lei a fost dată pentru reparații și 7,2 milioane de lei au fost alocați pentru investiții. Sumele reprezintă patru milioane euro.

Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Carcalete a găsit vinovații:: „Problemele din învățământul sucevean sunt invenții ale presei”
Petru Carcalete: „Prezentările din ziare nu corespund realităților din școli”
Petru Carcalete: „Prezentările din ziare nu corespund realităților din școli”

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi