Adaptarea școlară presupune acomodarea elevului cu sarcinile pe care i le impune școala și procesul de învățământ. Buna adaptare vizează reușita școlară.
Curioase sunt situațiile în care unii copii dezvoltă brusc și aparent inexplicabil teama de a merge la școală și refuzul de a învăța. De cele mai multe ori nu are legătură cu școala în sine, iar copilul nu realizează întotdeauna care este adevăratul motiv.
Cunoașterea cauzelor este foarte importantă pentru a putea găsi soluția optimă de a ajută copilul. Acestea nu sunt evidente, se descoperă destul de greu, cer înțelegere și răbdare. Bruscarea și interogarea copilului cresc doar sentimentul de frică, iar fondul problemei se amplifică și comunicarea pierde teren. Este real dificil să pătrunzi în sufletul copilului. Ai nevoie de răbdare, de stăpânire și trebuie să înveți să asculți. E mai simplu să vii cu sfaturi, acuzații și amenințări, dar este ineficient în rezolvarea adevăratei probleme. Copilul poate să se închidă mai mult în el, să se considere neînțeles, să refuze să colaboreze pentru conștientizarea motivelor și găsirea soluțiilor.
În varietatea cauzelor putem regăsi probleme de sănătate (cunoscute sau încă nedepistate), erori ale școlii (lipsa de experiență a unui cadru didactic în selectarea, predarea și evaluarea informațiilor, standarde prea ridicate, frica copilului – justificată sau nu – de a pune întrebări, schimbarea cadrelor didactice, o apreciere incorectă sau lipsă ei etc.), greșeli ale familiei (supraaglomerarea copilului, pretenții prea mari, pedepse constante, lipsă de comunicare, nesupravegherea activității școlare, promisiuni nerespectate, lipsa legăturii cu școala etc.). Între cauzele care declanșează dezinteres școlar pot fi uneori lucruri minore care primesc greutate în mintea copilului (influența unui coleg, o discuție greșit înțeleasă cu un adult, dorința de imitație a cuiva anume, o interdicție sau o impunere etc.).
Pierderea motivației îl face să fie nereceptiv, îl determină să-și ascundă frustrarea și adevăratele trăiri prin afișări de indiferență. Lacunele acumulate pot crea și ele demotivare. Îngreunează înțelegerea și fac imposibilă conexiunea dintre cunoștințe. Copilul poate fi conștient de anumite lipsuri, dar din anumite motive (teama de repercusiuni, comunicare slabă cu părinții etc.) preferă să nu le facă cunoscute. O altă situație este cea în care nu-și dă seamă de anumite goluri, nu le poate delimita, însă dezvoltă senzația că ori face, ori nu face, are același rezultat negativ. În timp lacunele antrenează dezinteresul, rămânerea în urmă la învățătura, o lene aparentă etc.
Arată copilului înțelegere și sprijin în mod natural. Manifestând prea multă grijă față de emoțiile lui i le accentuezi, consideră că într-adevăr are o problemă. Luând în derâdere aceste emoții copilul se va simți foarte inconfortabil și va considera că nu îți pasă. În general se simte jenat de propriile lui emoții și nu vrea să comunice despre acest subiect. Are tendința de a nega existența lor pentru a se proteja. Este important să te simtă alături de el, să știe că se poate baza pe tine.
Comunicarea cu copilul este cheia multor probleme. A comunica însă este o artă în care există înțelegere, respect, sinceritate. Acel tip de comunicare în care părintele este superior, iar copilul trebuie să răspundă la întrebări, să dea explicații și să facă promisiuni, în care i se reproșează diferite lucruri și părerea lui nu are valoare, nu e ascultată, sau comunicările tip cicăleala sau punere la zid vor accentua problema creată și nu vor pătrunde niciodată în miezul real al problemei.
www.problemele-copilului-meu.ro
