Prizonieri în trecut

Nu știu dacă există vreo categorie de oameni mai detestați decât arbitrii. Desigur, vorbim aici despre oameni „ai muncii”, nicidecum despre hoți, care există în orice breaslă, dar sunt în minoritate. Probabil că așa este și în cazul arbitrilor, dar ei au altceva aparte: un procent exagerat de incompetenți. Natura umană pur și simplu eșuează în acest domeniu și cu toate astea nu se schimbă nimic sau, oricum, prea puțin. Argumentul acela cu „greșeala e omenească” merge la braț cu „fotbalul e un joc”. Dar nu mai e, fotbalul ĂLA nu mai e un joc! A devenit o industrie care se învârte în jurul oamenilor care practică o meserie, aceea de a da cu piciorul în minge. Una bine plătită, mai bine decât altele nobile, dar asta e altă chestiune. Între timp, cei desemnați să împartă dreptatea pe terenul de fotbal dau rateu după rateu, fără posibilitate de recurs ca în justiția-justiție. E incredibil cât de retrograd aleg oamenii să rămână acest domeniu! Oamenii respectivi, cei cu putere de decizie, sunt cu adevărat o minoritate. Să fie atât de orbi? Să fie atât de corupți? Încep și eu să cred că e ceva necurat la mijloc. Ar fi nevoie de solidaritatea jucătorilor și a publicului, adică a adevăraților păgubiți, pentru a le arăta acestor autocrați că nu sunt singuri pe lume. Un protest, o grevă mai mult sau mai puțin simbolică, o inițiativă comună, „transfrontalieră”, ceva ar trebui să se miște. În secolul tehnologiei de vârf, fotbalul este încă ținut prizonier în trecut. Unii „romantici” susțin că s-ar știrbi farmecul jocului, ar scădea doza de imprevizibil. Asta e ca și cum farmecul vieții ar consta în faptul că te mai trezești câteodată că-ți lipsește mașina din parcare sau te întorci din vacanță și-ți găsești casa goală. Iar imprevizibile sunt și accidentele, în fotbal singurele lucruri imprevizibile ar trebui să provină din ghetele fotbaliștilor. Dacă s-a putut introduce tehnica de vârf la tenis sau la rugby, de ce să nu se poată și la fotbal?! Au devenit aceste sporturi mai puțin atractive?