Am început când încă era zi și am terminat când încă e noapte. M-am gândit în timpul privegherii – și de aceea am făcut semn ca fetele să spună „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii…” – că femeia nu este superioară bărbatului, nici inferioară lui și, cu atât mai puțin, egală lui. Dovada, Sfânta Cuvioasă Parascheva de astăzi, cea pe care nu am însoțit-o nici laolaltă cu sfinții bărbați (fiindcă e o femeie ce se pustnicea asemenea lor), nici n-o putem socoti inferioară nici unui bărbat (pentru că se află superioară multora dintre ei) și nici superioară vreunui sfânt (pentru că între sfinți nu există piticisme și micisme, măriri și supra-venerări). Vedeți frățiile voastre, taina Cuvioasei Parascheva de astăzi este taina tuturor femeilor lumii, care atunci când nu pot naște și nu pot da în pântecele lor rod pentru slava lui Dumnezeu, care este Biserica, și de acolo, din pustie, nasc fii duhovnicești. Cu îngăduința lui Dumnezeu, iată, ne-am strâns laolaltă astăzi să fim fii duhovnicești ai Cuvioasei Parascheva.
În fond și la urma urmei, câți dintre noi știm mare lucru despre ea? Câți dintre noi știm, de exemplu, câți ani a avut când a murit? Sau cum s-a nevoit? Sau ce gust avea apa aia pe care o bea ea în pustia Iordanului? Sau cum se îmbrăca? Sau ce haine avea? Sau câte metanii făcea pe zi? Nu știm nimic din toate acestea. Ce știm în schimb? Știm că Dumnezeu și prin ea ne iubește.
Mi-aduc aminte că eram elev în clasa a VII-a când primisem „Meritul pioneresc” și credeam – mare comandant de unitate! – că, vai de mine, ce important eram! Și a rânduit Dumnezeu să merg la Catedrala Mitropolitană de la Iași, la un forum național al pionierilor, și la un moment dat, profesoara care era organizatoare, conducătoarea grupului nostru, ne-a dus să vedem racla cu Moaștele Sfintei Parascheva. A fost prima dată în viața mea când am înțeles că mai importantă decât toate premiile mele de la școala și decât toate medaliile mele de până atunci, și decât toate medaliile pe care aș fi putut să le mai iau în viață, a fost această întâlnire cu medalia lui Dumnezeu – Parascheva. E minunată întâlnirea cu Moaștele Sfintei și cu duhul de acolo, pentru că este întâlnirea cu smerenia lui Dumnezeu.
Mulți speculează, spun că Vasile Lupu a cumpărat cu bani grei aceste moaște, iar Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, povestește cum acesta a dat multe pungi cu aur și cum patriarhul din vremea aceea, Partenie, ar fi aruncat peste zidurile Constantinopolului, cum odinioară Pavel – țineți minte – un scrânciob. E important sau nu e important ca Sfintele Moaște au fost cumpărate cu bani grei și că, de fapt, cu banii aceia Patriarhia Ecumenică a mai supraviețuit zeci de ani după aceea. E important sau nu e important că a trecut prin toate capitalele Europei, cu excepția Moscovei, prin toate capitalele Ortodoxiei.
Ziua de astăzi este importantă însă prin modul în care am reușit să ne strângem laolaltă, ucenicii Sfintei Cuvioase Parascheva. Nu suntem noi postitori din cale-afară, n-om fi noi purtători de veșminte pe care să le dăm de fiecare dată celor mai săraci decât noi – poate nici n-am îndrăzni să rănim sărăcia părinților -, n-am făcut minuni și poate nu vom face minuni niciodată. Dar o iubim pe Parascheva și prin ea îl iubim pe Dumnezeu. Și iată, încă o minune a Sfintei Parascheva este seara de astăzi, în care noi ne-am pus sufletele înaintea lui Dumnezeu, am îngenuncheat în rugăciune și ne-am bucurat întreolaltă de harul cel mare al Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.
De ce este important pentru noi să sărbătorim de fiecare dată cu inima deschisă pe Cuvioasă? Pentru că ea a fost model multora dintre cuvioasele neamului romanesc și pentru că, poate și datorită ei – dacă nu sigur și datorită ei – mai vorbim încă românește și mai cântăm încă românește în Bisericile noastre, și datorită ei minunatul colier al mănăstirilor Moldovei n-a fost trecut sub roțile trecutului și nici ras sub șenilele buldozerului. Și noi știm cine a păstrat legătură între sufletul amărâtului de monah prigonit prin munții Moldovei și Dumnezeul Slavei, prigonit și El prin cerurile cosmonauților și astronauților. În mod sigur Cuvioasa Parascheva va fi fost dintre cei care au purtat durerea noastră înaintea lui Dumnezeu. Și dacă atunci când ne-a purtat durerea am simțit-o între noi, de ce n-am simți-o astăzi, când ne poartă bucuria înaintea lui Dumnezeu, când iată-ne aici, în prag de seară, înaintea lui Dumnezeu, cu dragostea noastră !..
Dumnezeu să binecuvânteze toate femeile Bisericii și pe toți acei care au luat jugul cel greu al mănăstirii. Pe noi să ne învrednicească să luăm aminte, să ne cutremurăm de fiecare dată și să pricepem că cea mai mare medalie de merit înaintea lui Dumnezeu este să ne facem chip și asemănare după oamenii lui Dumnezeu, pentru a putea primi asemănarea finală cu Dumnezeu.
Eu vă mulțumesc că ați fost alături și în duhul Cuvioasei Parascheva. Poate că nu ne vom mai aduce aminte de Cuvioasa Parascheva decât la anul, pe vremea acesta. Dar cu siguranță ea își va aduce aminte mereu de noi. Îmi spunea cineva deunăzi că se află la un milion de ani lumină depărtare de Dumnezeu. Și i-am răspuns că El este la o secundă de noi. Important este ca noi să fim cât mai aproape unul de celalalt.
Fiți convinși că nu ne va lăsa Cuvioasa Parascheva niciodată dacă ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mână de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, ca noi să nu ne risipim. Amin.
Pr. Constantin Necula, Capela Facultății de Teologie – Sibiu
Sursa: www.crestinortodox.ro
