La finalul întâlnirii cu Precizia Săcele de pe Areni, atacantul Vladimir Prisacă a intrat într-un conflict cu membrii galeriei sucevene, incident care a fost foarte aproape să degenereze. „Eu înțeleg frustrarea suporterilor, însă ei trebuie să înțeleagă că noi jucătorii suntem poate de o sută de ori mai supărați că nu ne merge jocul. Doresc să-mi cer scuze fanilor pentru ieșirea mea mai puțin ortodoxă consumată după înfrângerea în fața Preciziei. Eram însă foarte mâhnit pentru rezultat cât și pe faptul că de fiecare dată atunci când pierde echipa eu sunt luat în colimator și considerat principalul vinovat”, a declarat fotbalistul Cetății. Reprezentanții galeriei formației sucevene au luat act de cererea de reconciliere venită din partea lui Prisacă și au decis astfel să îngroape securea războiului. „Echipa trece printr-un moment delicat și este nevoie ca toți iubitorii fotbalului să fim alături de jucători și de noul antrenor Marian Pană. Sperăm ca această schimbare să fie de bun augur, iar Cetatea să reușească în final salvarea de la retrogradare”, a precizat Dani Vatamanu, unul din liderii Cavalerilor Nordului.


