Prințul William, avansat la gradul de colonel în armata britanică



Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a fost avansat la gradul de colonel, cu câteva luni înainte de căsătoria sa cu Kate Middleton, au anunțat, joi, reprezentanții casei regale din Marea Britanie, citați de AFP.
„Regina este încântată să își dea acordul formal pentru numirea prințului William în gradul de colonel în Irish Guards”, se afirmă în comunicatul emis de palatul Buckingham.
Această funcție este pur onorifică, deoarece prințul William nu servește în acel regiment, în prezent staționat în Afganistan.
William, fiul cel mare al prințului Charles și al prințesei Diana, a început în 2009 o carieră militară, la fel ca fratele său mai mic, prințul Harry. Abolvent în 2006 al prestigioasei școli militare Sandhurst, prințul William a urmat apoi cursuri de perfecționare în cadrul Royal Navy și Royal Air Force. Ulterior, prințul britanic a obținut brevetul de pilot de elicopter.
William a vorbit de multe ori despre intenția sa de a lupta în Afganistan, unde se află zeci de mii de soldați britanici, urmându-i astfel fratelui său Harry, care a petrecut 10 săptămâni pe frontul din această țară în 2007. Harry a fost repatriat în mare grabă, după ce prezența sa în Afganistan a fost deconspirată de presa britanică, deoarece casa regală s-a temut pentru siguranța prințului.
William lucrează pentru o unitate militară de intervenție și operațiuni de salvare, amplasată pe insula Anglesey din Țara Galilor. Potrivit presei britanice, prințul dorește să se mute pe această insulă împreună cu viitoarea lui soție, Kate Middleton, după căsătoria cuplului, ce va avea loc pe 29 aprilie.