Prințul Michael Andrew Sturdza este cercetat penal pentru trafic și consum de stupefiante. El a fost prins în cadrul unei operațiuni de mare anvergură care s-a desfășurat în anul 2003. Cu toate acestea, amănunte despre rețeaua de traficanți de droguri care aprovizionau o serie de copii de bani gata cu heroina și ecstasy nu au „răsuflat”. Ancheta care l-a vizat pe prințul Sturdza s-a derulat în secret.
„Sunt consumator ocazional de canabis și ecstasy. (…) Doza mea de canabis era de aproximativ două-patru grame pe săptămână”, recunoștea în declarația data la procuror pe data de 3 noiembrie 2003.
Ancheta l-a determinat pe prinț să se mute de la Școala Națională de Științe Politice București, unde era student, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. El s-a înscris în anul al III-lea la specializarea engleză-română și la început a stat în cămin cu alți patru colegi de școală. „Am văzut Occidentul, am muncit în domeniul informatic, dar nimic nu se compară cu reîntoarcerea la elementul primordial”, declara la momentul respectiv Michael Andrew Sturdza, încercând să ascundă motivul plecării sale de la București în Moldova.
Prin Rezoluția din 03.11.2003 din Dosarul 156/P/2003, procurorul Bogdan Voicu de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a expus faptul că „Sturdza Michael Andrew, în repetate rânduri, în cursul anului 2003, a cumpărat, deținut și consumat diferite cantități de canabis”, se arată în actul întocmit de anchetator. Procurorul a dispus începerea urmării penale.
– Transformat din inculpat martor
În aceeași zi, anchetatorul întocmește un proces-verbal prin care prințul drogat este de acord să dea o declarație asistat de avocatul ales. „În cursul anului 2003, prin intermediul unui coleg de facultate, pe nume Cristopher, cetățean polonez, l-am cunoscut pe un băiat căruia ii spunea Kuki. Cristopher este consumator de droguri, respectiv de canabis. Eu consum și ecstasy. Drogurile le procuram prin intermediul lui Cristopher”, susținea Sturdza junior. La aproape doi ani din momentul în care a dat această declarație, prințișorul a devenit, din inculpat, martor. În momentul de față, pe rolul Tribunalului Municipiului București, în Dosarul 1337/2005 apar șase inculpați, trei martori cu avertisment de amendă și patru martori simpli, printre care și prințul Sturdza. „A fost o cauză complexă. În afară de canabis și ecstasy, au fost semnalate și cazuri de trafic de cocaină, ketamină sau THC, o sinteza a marijuanei care nu a mai fost semnalată de atunci în România”, spune acum procurorul Bogdan Voicu.
– Viață zbuciumată
Presat de anchetatori, Andrew Michael Sturdza s-a văzut nevoit să plece din București. Decanul Facultății de Litere din Suceava, Ioan Horia Bîrleanu, spunea la vremea respectiva că rectorul Universității „Ștefan cel Mare” își dăduse acceptul ca Sturdza să se mute acolo și să susțină examene de diferență pentru că băiatul vrea să aprofundeze studiile în zona de unde se trag strămoșii săi.
Acum, profesorul povestește că descendentul domnitorului Mihai Sturdza al Moldovei nu a dat nici un examen la facultatea sa, pentru ca apoi să se mute la Facultatea de Istorie Geografie. „Acum și-a deschis un internet-cafe în oraș. El a venit aici pentru că familia sa a moștenit o moșie la Salcea. Tatăl său este profesor universitar la Madrid, în Spania”, spune Bîrleanu.
În 2000, prințul s-a aflat la un pas de moarte. La intrarea în București, el a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Autoturismul Chevrolet condus de prinț a ars în întregime, iar Andrew a fost internat în spital cu traumatism cranio-cerebral, în vreme ce prietena sa, Sabina Cucu, a fost internată cu mai multe arsuri de gradul II și III.
– Progenitură de rege și general
Michael Andrew Sturdza face parte din ramura Mavrocordat a familiei. Este fiul lui Paltin Sturza și strănepotul generalului Gheorghe Avramescu, unul dintre comandanții armatei care a efectuat ofensiva pe frontul de est. Tânărul care are probleme cu drogurile este de asemenea strănepotul lui Mihai Sturdza, fostul ministru de externe al României în perioada celui de-al doilea război mondial. El este urmașul domnitorului Mihail Sturdza, ctitorul Catedralei Mitropolitane din Iași.
(Articol preluat din cotidianul CURENTUL, ediția din 27 octombrie 2005)
