Lady Diana este încă o personalitate iubită de britanici, la 15 ani de la deces, iar familia regală și-a recâștigat popularitatea – în cădere liberă după moartea prințesei, pe 31 august 1997 -, în timp ce fiii ei i-au luat locul în presa și inimile englezilor, informează AFP.
În Hyde Park, Stephanie Cooper, venită din estul Londrei, se oprește în fața fântânii de la memorialul dedicat prințesei, decedată la vârsta de 36 de ani, pe 31 august 1997, într-un accident de mașină, la Paris, împreună cu iubitul ei, Dodi, fiul lui Mohamed al-Fayed, proprietarul pe atunci al magazinului londonez Harrods.
Cooper își amintește de vestea despre moartea prințesei, pe care a aflat-o de la televizor: „Este tipul de știre de care îți amintești toată viața, oriunde ai fi fost și orice ai fi făcut atunci când ai auzit-o. Ca 11 septembrie sau decesul lui Kennedy”.
În prezent, cărțile poștale cu chipul Dianei figurează sistematic între suvenirurile londoneze.
Emirul Qatarului, care a cumpărat între timp Harrods, a păstrat în magazin memorialul comandat de Mohamed al-Fayed, prin fața căruia defilează turiștii: fotografii ale lui Dodi și Diana, un pahar de cristal din care a băut prințesa în seara de dinaintea morții și replica inelului oferit acesteia de Dodi.
Ultimii ani de viață ai prințesei, ce a fost căsătorită timp de două decenii cu moștenitorul tronului britanic, prințul Charles – care în tot acest timp iubea altă femeie, pe Camilla Parker-Bowles, ce i-a devenit ulterior soție -, constituie și tema unui film turnat în prezent, în care Diana este interpretată de Naomi Watts.
Diana] ar fi „foarte mândră de fiii ei”
În fața acestui cult discret, restul familiei regale a reușit totuși să-și revină.
Elizabeth a II-a, care a cunoscut o scădere a popularității în rândul britanicilor după tragicul accident, din cauza răcelii sale aparente, și după mai multe divorțuri în rândul membrilor familiei regale, este în prezent foarte iubită de supuși.
Suverana a fost ajutată în acest sens de festivitățile prilejuite de jubileul de diamant – sărbătorit anul acesta, în primăvară -, dar și de incredibilul umor de care a dat dovadă la sfârșitul lunii iulie, în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, când a acceptat să apară într-o parodie după filmele „James Bond”, alături de Daniel Craig.
La rândul lor, Charles și Camilla, care s-au căsătorit în 2005, sunt văzuți în prezent ca un cuplu de sexagenari liniștit, plin de umor, departe de scandalurile care au marcat în trecut familia regală.
Fiii Dianei, William, în vârstă de 30 de ani, și Harry, în vârstă de 27 de ani, au înlocuit-o pe prințesă în lumina reflectoarelor. Primul, foarte matur în comportament, a încântat regatul în aprilie 2011, când s-a căsătorit cu fermecătoarea Kate Middleton, după ce i-a oferit celebrul inel de logodnă ornat cu safire și diamante care i-a aparținut mamei sale.
Turbulentul Harry este răsfățatul tabloidelor, între farsele și seratele udate din abundență cu alcool, în cursul cărora – așa cum s-a întâmplat recent, la Las Vegas – joacă biliard pe dezbrăcate împreună cu tinere femei și este fotografiat nud. Însă britanicii, în general, îi iartă excesele acestui tânăr pilot de elicoptere Apache, care își dorește să se reîntoarcă în Afganistan cu regimentul său.
„Astăzi, ne gândim mai puțin la Diana și mai mult la ei (la fiii ei, n.r.)”, a spus Kate Williams, autoarea cărții „Young Elizabeth”, consacrată anilor de tinerețe ai reginei. „Îi seamănă… se ocupă de acte caritabile, sunt calzi, sunt sociabili și nu sunt rigizi”, mai spune aceasta.
Potrivit scriitoarei, Diana, „care nu a fost niciodată criticată în ceea ce privește calitățile de mamă”, ar fi „foarte mândră de fiii ei”. Dacă ar fi fost în viață, prințesa, care ar fi împlinit anul acesta 51 de ani, ar fi înființat propria sa asociație caritabilă, este de părere istoricul, care crede că aceasta ar fi fost numită ambasadoare a bunăvoinței pentru ONU, așa cum sunt Angelina Jolie și regina Rania a Iordaniei.
Tragedia
În 2008, în Marea Britanie, jurații însărcinați să se pronunțe asupra cauzelor morții prințesei Diana și a lui Dodi al-Fayed au concluzionat că a fost vorba de omucidere provocată de maniera neglijentă de a conduce mașina a șoferului Henri Paul și a paparazzilor care îi urmăreau. Juriul a eliminat explicit posibilitatea unui complot, teorie susținută de la tragicul accident de tatăl lui Dodi, Mohamed al-Fayed.
Acesta a declarat în numeroase rânduri că este „sigur” că Diana și Dodi au fost asasinați de serviciile secrete britanice cu acordul prințului Philip, soțul reginei Elizabeth a II-a, pentru a împiedica o eventuală căsătorie a prințesei cu un bărbat de religie musulmană. Dodi ar fi devenit, implicit, tatăl vitreg al viitorului rege al Marii Britanii. Al-Fayed a mai susținut că, în momentul accidentului, prințesa Diana era însărcinată cu copilul fiului său.
Reacționând la verdictul juraților, Al-Fayed a declarat că este „decepționat” și că cel mai important lucru este că s-a stabilit că a fost vorba de „o omucidere”.
Anchetele desfășurate de poliția franceză și de Scotland Yard au stabilit că moartea prințesei Diana și cea a lui Dodi al-Fayed au urmat unui „tragic accident”, provocat de viteza excesivă cu care șoferul, Henri Paul, aflat în stare de ebrietate, conducea mașina în care se aflau cei doi, în încercarea de a scăpa de paparazzi.