Prințesa Charlene de Monaco, deprimată pentru că nu poate rămâne însărcinată



Prințesa Charlene ar fi deprimată pentru că nu îi poate oferi un moștenitor soțului său, prințul Albert de Monaco, între cei doi existând un pact secret ce include nașterea unui copil pentru tronul principatului monegasc
Potrivit revistei Voici, prințesa în vârstă de 33 de ani nu poate rămâne însărcinată. Speculații privind existența unui pact legat de obligația lui Charlene de a oferi moștenitori familiei regale au existat chiar înainte de luxoasa nuntă care a avut loc la Monaco, anul trecut.
De asemenea, potrivit altor zvonuri, Charlene ar fi încercat să fugă din Monaco cu două zile înainte de nuntă, când a auzit că Albert ar avea un al treilea copil nelegitim, potrivit unor surse citate deDaily Mail.
Potrivit presei internaționale, oficialii monegasci ar fi convins-o pe Charlene să continue cu planurile de nuntă propunându-i o înțelegere: să îi nască lui Albert un moștenitor legitim pentru tronul principatului Monaco.
„Charlene îi naște un moștenitor lui Albert și, dacă lucrurile nu merg bine, poate divorța și va primi o sumă considerabilă de bani”, a declarat o sursă apropiată casei regale.
Albert de Monaco, care are 54 de ani, are un fiu în vârstă de șapte ani, Alexandre, cu o însoțitoare de zbor originară din Togo, și o fiică, Jazmin, de 20 de ani, rezultat al unei aventuri cu agentul imobiliar american Tamara Rotola. Însă, potrivit legilor de succesiune, aceștia, nefiind legitimi, nu pot urca pe tronul principatului de Monaco.
Albert de Monaco și Charlene s-au căsătorit pe 2 iulie 2011, în cadrul unei ceremonii religioase la care au asistat aproximativ 800 de personalități, de la membri ai marilor familii regale europene la creatori de modă și alți artiști.
Albert al II-lea, prințul suveran, a cunoscut-o în anul 2000 pe campioana sud-africană la înot Charlene Wittstock, cu ocazia unui concurs de natație organizat la Monaco. Prințul, denumit în presa franceză „eternul celibatar”, și-a anunțat logodna în iulie 2010.