Prins la volanul unei autoutilitare cu numere false și ITP-ul expirat din 2011

Control în trafic
Control în trafic

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, s-a ales cu dosar penal și cu amendă după ce a fost surprins la volanul unei autoutilitare chiar dacă nu avea atestat profesional valabil și nu avea asupra sa documentele vehiculului, iar autoutilitara avea suspendată înmatricularea întrucât avea inspecția tehnică periodică expirată din 31 august 2011 și avea montat un număr fals de înmatriculare
Incidentul s-a petrecut joi, la ora 18.53, când un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 17, în afara comunei Păltinoasa, autoutilitara condusă de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Fălticeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, ce va fi soluționat procedural.
„Totodată, pentru celelalte abateri la regimul circulației rutiere, conducătorul auto a fost sancționat contravențional”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină