Polițiștii suceveni au fost sesizați luni seara, în jurul orei 23.30, despre faptul că pe strada Stațiunii din municipiul Suceava, conducătorul unui autoturism se află sub influența alcoolului. Polițiștii deplasați la fața locului au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Șcheia, care mirosea puternic a alcool și care a refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest. Din acest motiv, el a fost condus la spital, unde a refuzat să se supună recoltării unor probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cercetările polițiștilor sunt continuate în cadrul unui nou dosar penal deschis pe numele său, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.






