Un bărbat a fost prins în noaptea de joi spre vineri, în timp ce încerca să fure pavele din zona bazarului municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Jandarmeriei Suceava.
În jurul orei 00.30, un echipaj de jandarmi a observat în imediata apropiere a stației de autobuz de la Bazar, de pe strada Calea Unirii, un individ suspect care transporta cu un căruț metalic mai multe pavele. Luat la întrebări de jandarmi, respectivul, Aurel A., de 56 de ani, din localitate, a declarat că a luat pavelele (33 de bucăți) de pe marginea străzii Calea Unirii, după ce fuseseră demontate și depozitate acolo de muncitorii unei societăți care efectuează lucrări de reabilitare a sistemului de iluminat public.
În urmă cu aproximativ o lună, a fost prinsă o femeie (Elena I., de 59 de ani), care a furat pavele de pe strada Curtea Domnească, din parcarea de lângă Biserica Sf. Dumitru.
Când a fost prinsă, femeia cu pricina încărcase deja în mașină 39 de pavele, pe care le transporta la domiciliu.
În ambele cazuri, s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.