O echipă de control a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, care s-a deplasat ieri în comuna Dumbrăveni, a depistat un localnic care vindea produse din carne și lapte în condiții de igienă extrem de precare. Cel în cauză, au constatat sanitar-veterinarii, vindea carne de vițel, carne de miel, urdă și caș de pe o masă ruginită, marfa, neacoperită, fiind așezată pe pungi murdare.
Bineînțeles, bărbatul nu avea nici urmă de acte sanitar-veterinare pentru marfă, acte care să confirme că vinde un produs ce a fost verificat și prezintă garanții privind sănătatea.
„Luat la întrebări, bărbatul a început să înjure și a devenit agresiv. Inspectorii sanitar-veterinari s-au retras și au mers la poliție, solicitând sprijin. În acel moment, cetățeanul a dispărut cu tot cu produse”, a relatat cum s-au petrecut lucrurile doctorul Petrea Dulgheru, șeful DSVSA Suceava.
Câteva ore mai târziu, polițiștii l-au depistat pe comerciantul fugar în persoana lui Petru Solovăstru, din comuna Dumbrăveni. Bărbatul urmează să fie amendat de sanitar-veterinari, fiind somat să se prezinte la sediul instituției imediat după Paște.
Cu o zi înainte, joi, reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, alături de polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au fost angrenați în controale în piețele Sucevei, în total fiind verificate 26 de societăți comerciale.
Echipele de control au aplicat șase amenzi, în valoare de 5.000 de lei, toate în baza Legi 12/1990, privind combaterea actelor de comerț ilicit, fiind confiscate produse alimentare și industriale în valoare de 2.600 de lei.
Doctorul Petrea Dulgheru a declarat că acțiunile de control în piețe continuă și astăzi, în general acționându-se preventiv, însă nereguli grave precum cea de la Dumbrăveni nu pot fi tolerate.