Destin

Prins fără permis, și-a angajat șofer, iar acesta i-a băgat pe toți în pământ



Autoturismul Opel Astra s-a înfipt pur și simplu într-un cap de pod
Autoturismul Opel Astra s-a înfipt pur și simplu într-un cap de pod

Cea mai recentă tragedie rutieră petrecută în județ, în care au murit trei oameni, doi soți, comercianți ambulanți de jucării și șoferul acestora, ascunde o poveste întortocheată, o poveste despre un conducător auto care a comis infracțiuni repetate în trafic și care, după ce a fost prins ultima dată, a apelat la un alt șofer. O clipă fatală avea să fie suficientă pentru ca acesta din urmă să ajungă cu mașina într-un cap de pod, impact care a însemnat sfârșitul a trei vieți.
În noaptea de duminică spre luni (5 spre 6 septembrie), în jurul orei 1.50, pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, pe o porțiune de drum drept, în pantă, cu înclinație ușoară, un autoturism Opel Astra s-a înfipt pur și simplu într-un cap de pod, de la intrarea în gospodăria unui localnic. Din ancheta poliției rezultă că șoferul a scăpat mașina de sub control în timp ce rula cu viteză mare, a ajuns pe sensul opus de mers și de aici a intrat în șanțul betonat de la marginea șoselei. Câțiva metri mai încolo s-a oprit în capul de pod, toată partea din față a mașinii făcându-se zob. Șoferul, Petru Avasiloaie, în vârstă de 50 de ani, și soții Ioan și Silvia Moisa, de 55, respectiv 57 de ani, toți cu domiciliul în orașul ieșean Tîrgu Frumos, care se întorceau de la Dej, unde fuseseră cu marfă la zilele municipiului (cei doi soți erau comercianți ambulanți) au decedat în urma impactului, cei doi soți murind pe loc, iar șoferul la câteva minute după impact, până la sosirea personalului medical.
Circula deși avea permisul suspendat de zece ani
Polițiștii care s-au ocupat de anchetă au realizat în scurt timp că Ioan Moisa, bărbatul care se afla în dreapta șoferului, era o mai veche cunoștință de-a lor. Pe 21 iulie a.c., în cadrul unei acțiuni de control coordonate chiar de șeful Serviciului Rutier, comisarul Liviu Sfichi, cel care a coordonat și ancheta de la locul accidentului, bărbatul de 55 de ani a fost prins în trafic, la volanul unei mașini, în timp ce se întorcea de la Fălticeni, unde fusese cu marfă la o manifestare din localitate. Nu avea permisul la el și inițial a încercat să-i ducă de nas pe polițiști, dându-și o identitate falsă. S-a constatat că permisul său de conducere era anulat de zece ani de zile în urma comiterii unei infracțiuni rutiere, și de atunci nu mai avea dreptul de a conduce. În fața camerelor de luat vederi ale unui post TV el a recunoscut în cele din urmă că a condus fără permis, alegându-se cu dosar penal.
Văzându-se din nou cercetat pentru o infracțiune, acesta a apelat la un șofer pentru a se deplasa la manifestările din țară, la care vindea marfă. Așa s-a întâmplat și la finele săptămânii trecute, când cei doi soți au plecat spre Dej, la volan fiind Petru Avasiloaie, în vârstă de 50 de ani. Din ancheta poliției rezultă că, cel mai probabil, acesta a ațipit la volan, concluzia fiind trasă în condițiile în care la fața locului nu a fost găsită nici o urmă de frânare. Practic, într-o fracțiune de secundă, mașina a ieșit în afara drumului și s-a înfipt în capul de pod, pecetluind soarta celor trei oameni.