Pe mâna judecătorilor

Prins cu stupefiante în buzunare, după ce a provocat scandal la restaurant



Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava, a fost trimis zilele trecute în judecată, după ce a fost prins cu droguri asupra sa, în urma unui scandal pe care l-a provocat la un restaurant de la ieșirea din localitate.
Potrivit rechizitoriului întocmit de structura teritorială a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, asupra lui Viorel George Stoenescu s-au găsit patru plicuri în care se afla cantitatea de 27,1 grame de canabis, tânărul fiind dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc.
Toată povestea, se arată în actele de sesizare a instanței de judecată, a ieșit la iveală pe data de 30 martie 2010, când, în jurul orei 10:00, Stoenescu, împreună cu un alt individ, a provocat scandal la restaurantul Vama Veche.
Angajații au chemat agenții de pază ai firmei cu care restaurantul avea contract, însă nici aceștia nu au putut să-i potolească pe cei doi scandalagii, care au distrus mai multe bunuri în local.
La fața locului au ajuns și doi agenți din cadrul Postului de Poliție Șcheia, care i-au legitimat pe Stoenescu și amicul acestuia și le-au făcut un control corporal.
Asupra lui Stoenescu, susțin anchetatorii, s-au găsit cele patru plicuri cu canabis.
Pentru că nu au reușit să-l identifice pe furnizorul drogurilor găsite în buzunarele lui Stoenescu, anchetatorii au disjuns cercetările.
Inculpatul nu a mai fost de găsit în cursul urmăririi penale, fiind cel mai probabil plecat din țară.