Ghinion

Prins cu mașina plină de țigări de contrabandă, după ce a fost tamponat de un alt autoturism

Un individ care transporta țigări de contrabandă, ascunse într-un autoturism, a fost prins de poliție, după ce a fost implicat într-o tamponare, provocată de un șofer neatent.
Toată povestea, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut luni, în jurul orei 11.00, la Vadu Moldovei, când un echipaj de poliție a observat o tamponare între două autoturisme VW, pe DN 2.
Mașina condusă de un anume Vasile R., în vârstă de 42 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a acroșat un autoturism la volanul căruia se afla un localnic, acesta din urmă fiind vinovat pentru neacordare de prioritate.
Polițiștii care au ajuns la locul evenimentului rutier au observat că în caroseria mașinii lui Vasile R., cât și în elementele de caroserie, erau ascunse mai multe pachete de țigări de proveniență ucraineană. În total, au numărat oamenii legii, 2.500 de pachete de țigări.
Mașina suspectului este înmatriculată pe numele unui cetățean bulgar, fără document de deținere pe numele bărbatului din Vicovu de Sus.
Țigările în valoare de 25.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliției.
„Conducătorului auto în vârstă de 42 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă”, se precizează în comunicatul poliției județene.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui