Plimbare scurtă

Prins beat criță la volanul unei autoutilitare furate cu câteva ore înainte

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost prins beat criță la volanul unei autoutilitare pe care o furase cu câteva ore înainte, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliției, miercuri, în jurul orei 10:00, Dănuț R., în vârstă de 24 de ani, din orașul Cajvana, a sesizat poliția despre faptul că, cu trei ore înainte, un muncitor sezonier de la ferma sa agricolă din satul Bălăceana, Vasile B., în vârstă de 30 de ani, din localitate, i-a furat o autoutilitară de 3,5 tone, care era parcată cu cheile în contact.
Dănuț R. a declarat că l-a văzut urcându-se la volan pe Vasile B. și plecând cu autoutilitara, deși nu a avut permisiunea proprietarului.
Polițiștii au făcut mai multe filtre și, în jurul orei 12:30, au reușit să depisteze autoutilitara pe DJ 178 A, pe raza comunei Pârteștii de Jos, la volan fiind chiar Vasile B.
Tânărul era în stare de ebrietate, iar când polițiștii l-au pus să sufle în alcooltest, aparatul a indicat o alcoolemie de 1,22 la mie în aerul expirat.
„Autovehiculul sustras nu a suferit avarii și urmează să fie predat proprietarului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt și conducere a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui