În afara legii

Prins băut la volan și cu autorizația de circulație a mașinii expirată

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost prins de polițiști băut la volan, având și autorizația de circulație a mașinii expirată. Incidentul a avut loc luni la prânz, pe strada Armatei din municipiul Fălticeni. Un echipaj din cadrul Poliției Fălticeni a oprit un autoturism marca Volvo cu numere de înmatriculare provizorii, condus de Alexandru G., de 41 de ani, din comuna Preutești.
După ce polițiștii au constatat că cel aflat la volan mirosea a alcool, l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia controlului asupra documentelor mașinii, oamenii legii au constatat că autorizația provizorie de circulație a mașinii expirase din data de 16 septembrie 2016. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Recomandări

Trei bărbați care au plecat la plimbare băuți și fără permis de conducere și au făcut schimb de locuri la volan, trimiși la „pachet” în arest

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava