Prins băut la volan după ce a fost implicat într-un accident rutier

Prins băut la volan după ce a fost implicat într-un accident rutier
Prins băut la volan după ce a fost implicat într-un accident rutier

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan și a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 17.45, la sediul Poliției Municipiului Suceava s-au prezentat doi bărbați, de 63 ani și respectiv de 52 ani, ambii localnici, sesizând faptul că pe str. Zorilor din municipiul Suceava au fost implicați într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate a rezultat că în aceeași zi, la ora 17.26, bărbatul de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Zorilor, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani. Conducătorul auto în vârstă de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea 0,00 mg/l. Conducătorul auto în vârstă de 52 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru recoltarea probelor de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă