Dosar penal

Prins băut la volan, de polițiștii veniți în urma sesizării unui transport de lemn supraîncărcat

Prins băut la volan, de polițiștii veniți în urma sesizării unui transport de lemn supraîncărcat
Prins băut la volan, de polițiștii veniți în urma sesizării unui transport de lemn supraîncărcat

O sesizare făcută în legătură cu un autocamion supraîncărcat cu lemn, care se deplasa între Gura Humorului și Cornu Luncii, a adus la identificarea unui șofer care conducea sub influența alcoolului.
Miercuri seara, în jurul orei 18.30, polițiștii Secției Rurale de Poliție Mălini au fost sesizați de către activistul de mediu Daniel Bodnar despre faptul că un transport de lemn supraîncărcat se deplasează din zona orașului Gura Humorului spre satul Brăiești, din comuna Cornu Luncii. Polițiștii au ținut legătura cu apelantul pentru a afla date despre locul în care se află autocamionul, într-un final aflând că mașina despre care se reclamase că este supraîncărcată parcase în incinta unui gater din satul Brăiești, al societății comerciale Eurodivip SRL. Între timp activistul de mediu care așteptase echipajul de poliție în apropierea gaterului a plecat spre o altă sesizare de transport de lemnos, iar polițiștii au rămas în zona gaterului din Brăiești. La un moment dat, în jurul orei 19.00 a apărut un autoturism de culoare închisă, marca Volkswagen, care nu își justifica prezența în acel loc, la vederea echipajului de poliție șoferul demarând în viteză înspre DN 2E, spre Băișești.
Cunoscând faptul că în urma altor sesizări prin 112, efectuate de către activistul Daniel Bodnar, acest autoturism fusese implicat în evenimente rutiere cu alți participanți la trafic ce îl urmăreau, echipajul de poliție s-a deplasat în urma autoturismului Volkswagen, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, conducătorul auto refuzând să se conformeze indicațiilor echipajului de poliție. La un moment dat, după ce autoturismul a virat stânga de pe DN 2E pe strada Profesor Tănase din satul Brăiești, a fost oprit de echipajul de poliție, la volan fiind identificat Constantin Nicolae Negrea, de 35 de ani, din Brăiești, al cărui autoturism avea ITP-ul expirat din cursul lunii iulie a acestui an, iar RCA-ul nu era încheiat.
Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la sediul Spitalului Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo