Prinos domnitorului Alexandru cel Bun la 625 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei

Între marii domnitori scoborâtori din Dinastia Mușatină, un loc aparte în istoria Țării Moldovei îl ocupă Alexandru cel Bun. După cum bine se știe, primul cronicar care a folosit epitetul cunoscut, epitet care însoțește numele ilustrului voievod până în zile noastre, a fost Grigore Ureche.
Un alt mare cronicar, Miron Costin, într-un pasaj în care vorbește despre înaintașii săi spune “ …până la bătrânul Alixandru, care asemenea unui rege (s.n.) a fost numit cel dintâi hospodar bun, întocmai ca un monarh slăvit (s.n.) și până azi locuitorii îi slăvesc amintirea”.
Prin urmare, epitetele de Mare și Bun, folosite de Grigore Ureche și Miron Costin, se păstrează în amintirea poporului până la vremea când își scriau ei opera.
Interesante sunt epitetele folosite de contemporanii lui Alexandru cel Bun. De exemplu regele Poloniei, Vladislav Jagełło, devenit la bătrânețe dușmanul domnitorului moldovean, Alexandru era potens scismaticus – преможныи пан – preaputernicul domn, iar pentru celălalt rege contemporan, Sigismund de Luxemburg, cu ocazia încheierii Tratatului de la Lubowla, el era magnificus Alexander, pronunc woiewoda Moldaviensis. Evident aceste epitete reflectau puterea la care ajunsese Moldova în timpul acestei domnii și respectul de care se bucura ea în cadrul relațiilor internaționale.
Alexandru cel Bun este fiul lui Roman I Mușat domn al Țării Moldovei, dintr-o a doua căsătorie cu Anastasia, foarte probabil din ramura Koriatovici a dinastiei lituane a Gedyminilor, vară a regelui Poloniei Vladislav Jagełło.
Este primul din Neamul Mușatinilor ce poartă un nume de botez de origine grecească, Alexandru, care în actele tatălui său din 1392 – 1393, apare în forma Olexandro.
Potrivit datelor din Letopisețul anonim al Moldovei începutul domniei lui Alexandru cel Bun este pus la data de 23 aprilie 1400. Aceată dată este susținută și de istorici precum A. Sacerdoțeanu, C.C. Giurescu și alții. Că a început domnia la 23 aprilie sau la 29 iunie 1400, după părearea unor istorici, este o problemă care în decursul timpului, pe baza documentelor istorice care încă se află în arhive, va fi rezolvată în timp, ceea ce este important este să menționăm că domnia lui Alexandru cel Bun a fost o domnie în care domnitorul, în cei 32 de ani cât a stat pe tronul țării, a știut să folosească în avantajul țării sale contradicțiile dintre statele vecine și faptul acesta i-a dat posibilitatea de a se impune în politica europeană.
Prin politica sa internă și externă, am putea spune că Alexandru cel Bun a fost în vremea sa un domnitor de anvergură europeană, străduindu-se permanent să mențină echilibrul politic în Sud – Estul Europei, alegând pentru aceasta aliații cei mai potriviți, dând cea mai dintâi atenție prieteniei cu Țara Românească, cu domnitorii Mircea cel Bătrân, Radu al II -lea ori Dan al II -lea.
Vremurilor lui Alexandru cel Bun, grijii sale și a sfetnicilor săi le corespunde și întreținerea și completatrea sistemului de fortificații al țării ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț în interior, Hotin și Cetatea Albă pe frontiera nistriană și, ulterior, Chilia, la Dunărea maritimă. Sistemul de fortificații, care îmbrăca întregul teritoriu al Moldovei, de la Carpații Orientali la Nistru și la Marea Neagră, început sub domniile anterioare, definit în liniile sale esențiale în vremea lui Alexandru cel Bun, va atinge perfecțiunea sa medievală în a doua jumătate a secolului al XV -lea, sub domnia lui Ștefan cel Mare.
În istoria culturii, perioada domniei acestui ilustru voievod marchează debutul unei culturi românești capabile să joace un rol major în destinele întregii Europe bizantino-slave, impunând reconfigurarea ei ca bizantino-slavo-română.
În acest sens să amintim doar faptul că în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Patriarhia de Constantinopol îl recunoaște pe Josif I ca mitropolit legitim al Țării Moldovei, și faptul că la scurt timp după acest act patriarhal, la Suceava în Cetate aveau să fie aduse Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava din Cetatea Albă unde rezidase Josif I .
Aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în anii de început ai domniei lui Alexandru cel Bun, care devenise deja un puternic centru politic administrativ și religios al Moldovei, reprezintă cea mai veritabilă declarație de independență, o capodoperă a diplomației și a artei politice, în fața Poloniei catolice, care încerca să-și exercite influența asupra Moldovei ortodoxe, și apoi, trebuie să recunoaștem că aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava odată cu întronizarea lui Josif I ca mitropolit al Moldovei făcea să crească și mai mult prestigiul autorității bisericești
Patrimoniul spiritual românesc se îmbogățește acum prin opere de o valoare inestimabilă. Între acestea se numără: bijuteriile arhitectonice- ecleziastice de la Bistrița și Moldovița, devenite cu timpul arhetipuri generatoare de sinteze; miniaturile genialului artist Gavril Uric – culme a artei răsăritene; creația literară a monahului Grigorie (Grigorie Țamblac) a cărui lucrare hagiografică închinată Sf. Ioan cel Nou de la Suceava are toate trăsăturile stilului narativ moldovenesc, firesc și cald, străin deliberat de stilul împodobit și umflat al vremii (Dan Zamfirescu).
Ctitorul și gospodarul de excepție a fost dublat de omul politic, de diplomatul abil care a știut cum să conducă țara prin țesătura de interese potrivnice și acaparatoare urzită de marile puteri vecine
A fost cu adevărat dușmanul aventurilor nechibzuite, a iubit mai mult pacea și a urât războiul, fără a înjosi prestigiul propriei sale țări.
Acum la acest popas istoric putem afirma fără a greși că Alexandru cel Bun, cu abilitatea sa politică, cu simțul său gospodăresc, înscrie în paginile de istorie glorioasă a poporului român, o domnie cu adevărat a unui domn MARE și BUN .
Arhid. Vasile M. DEMCIUC