Principesa Margareta Sturdza a încetat din viață



Principesa Margareta Sturdza, mama Prințului Dimitrie Sturdza, a încetat din viață, luni, la reședinta sa din Franța.
Margareta Sturdza (născută Kavaal), mama prințului Dimitrie Sturdza, descendent al uneia dintre familiile domnitoare românești, a încetat din viață, luni, la ora 11.00, la reședința sa din Paris.
Ea va fi înmormântată vineri, anunță familia.
Soțul Margaretei Sturdza a fost unul din cei doi copii ai cuplului Mihai D. Sturdza (nepot al lui Sturdza Vodă) și Olga Mavrocordat
Gheorghe Sturdza și-a facut studiile la Oxford, unde a cunoscut-o pe Margareta Kavaal, ei căsătorindu-se la Oslo și apoi stabilindu-se la Popești.
Margareta Sturdza, fiica unei familii importante din Norvegia, s-a adaptat foarte repede. În 1948, considerați „dușmani ai poporului”, Gheorghe și Margareta Sturdza încearcă să fugă din țară. Mai întâi pleacă Gheorghe Sturdza „printr-o filiera evreiască”, drumul spre Occident făcându-l pe jos. Ajunge la Viena după trei săptămâni. Margareta Sturdza și cei trei baieți ai cuplului obțin viza de ieșire din țară câteva săptămâni mai târziu. S-au stabilit mai întâi în Norvegia, apoi în Franța.
Familia Sturdza este una dintre cele mai vechi case nobiliare, care a dat doi domnitori Moldovei, respectiv pe Ioniță (1822-1828) și pe Mihai (1834-1849). Vasile Sturdza a fost ministru de Interne și președinte al Consiliului din Moldova in 1859, Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, academician, om politic român și de patru ori prim-ministru al României între anii 1895 – 1909. Dimitrie Alexandru Sturdza a fost, de asemenea, președintele Academiei Române între anii 1882 – 1884. Mihail Sturdza a fost ministru de Externe, în perioada 1940-1941.