Primul sondaj

Am mai identificat o prioritate ieșeană: sondajul de opinie. Cel puțin din câte am constatat, și în acest domeniu, tot fosta capitală a dat tonul! Rudof Șuțu vorbește, în „Iașii de odinioară” (1928) despre un album ieșean descoperit în 1880. Acolo sunt înșiruite întrebările adresate nu oricui, la întâmplare, ci unor personalități emblematice pentru „fixonomia” târgului și epocii. S-au scurs, deci, un veac și mai bine de un sfert de la lansarea primului sondaj de opinie în spațiul mioritic! Avem toată siguranța că n-a fost măsluit – n-avea miză politică. Dacă luăm de bune spusele lui Șuțu, Iașul era, pe atunci, o filială a raiului pe pământ: „Se trăia bine, căci se răsplătea îndeajuns munca (se poate și fără sindicate? – n.n.). Se trăia larg, se trăia bine (și încă nu venise îndemnul de sus! – n.n.) Fiecare cetățean al acestui târg, cu puținul ce-l avea (probabil, salariul minim pe economie, n.n.) trăia mai în belșug decât astăzi, cu averile pe care le vedem la unul și la altul (atenție! – n.n.) adunate într-o noapte, Dumnezeu știe cum, curat, în orice caz, nu.” Nu vă lăsați înșelați de acuta actualitate a observației – a fost scrisă în 1928! Sondajul din Albumul descoperit de Șuțu arată, în urbe, preocupări ceva mai înalte decât atestă consultările publice de astăzi, fiind interesat de eternul uman, nu de procentajele cutărui politicastru. Întrebarea „de ce ți-e frică mai mult?” n-avea în vedere, pe atunci, încălzirea globală, amenințarea Al Quaida, nici măcar inflația, drept pentru care cuconița Eugenia Drossu își permite să răspundă franc și ingenuu: „mă tem să dansez cotilionul cu un om prost.” Alt răspuns: „mi-e frică de cei răi și proști.” Clar: pe atunci, lumea se temea, înainte de orice, de prostie – spaimă care, în zilele noastre, s-a mai atenuat, intervenind obișnuința și toleranța. Un personaj bine cunscut în high-life-ul ieșean, Al. Scorțescu, oferă alt răspuns aceleiași întrebări: „mă tem de fatalitate!” (Avea și de ce – peste câțiva ani, s-a împușcat în grădina Copou.) Urmează o întrebare cheie: „ce calități preferați la bărbați?” Ieșencele răspund: „mândria, spiritul, bunele maniere, respectul față de femeie, dezinteresul, franchețea”. Nici o vorbă despre bani, moșii, avere. Să fi fost stră-stră-străbunicele noastre chiar sincere? Parcă n-aș prea crede… Calități prețuite la femei: „răbdarea, gingășia, demnitatea, pasiunea” – zic bărbații, la 1880. Total depășiți: acum contează look-ul, casa-mașina-slujba, de preferat în sectorul bancar, engleza, computereala, spiritul întreprinzător, dimensiunile stas în centimetri, arta economisirii, mătușa Tamara, statura politică… Ce greșeli ar ierta bărbații? Nu mai înșirăm numele respondenților (cu rezonanță în epocă) ci doar opiniile exprimate: „greșelile tinereții, greșelile făcute dintr-un exces de bunătate.” Ce greșeli n-ar ierta femeile? „Egoismul, falsitatea, vulgaritatea, ipocrizia.” Câtă despletire de romantism! De altfel, chiar Șuțu oftează: „S-a dus poezia acelor clipe! După 30-40 de ani trecuți de atunci, n-a mai rămas decât amintirea…” Ce să mai spunem acum, după trecerea a 128 de ani? Țăndări! O singură certitudine: dacă răspunsurile de mai sus, sau oricare altele, ar fi prelucrate de un institut de sondaje pe care bine-l știm, rezultatele, previzibile și neîndoielnice, ar arăta cam așa: „Băsescu=126%, Boc=98%, Tăriceanu=3%, Geoană=2%. Alte vremuri, alte maniere…