Săptămâna trecută, în prima zi după sărbătoarea de Sâmedru (care, în spiritualitatea populară bucovineană, este patronul iernii pastorale, cel care, spre deosebire de Sân-George, care „încuie iarna și înverzește natura”, „desfrunzește codrul și usucă plantele câmpului”), o zi în care toamna prelungă a acestui an și-a gătit straiul cu aurul foșnitor al frunzelor la noul sediu al Consulatului General al României din Cernăuți (un imobil care, chiar dacă este amplasat într-un perimetru mai puțin circulat, are într-adevăr ținută de reprezentanță consulară), care va fi inaugurat mâine (zi în care debutează și cel de-al V-lea Salon Internațional de Carte Românească) printr-o recepție oficială, s-a deschis, sub numele deja cunoscut, cu care a funcționat până acum în precedenta reședință a instituției diplomatice românești din vechea capitală a Bucovinei istorice, Galeria „Diplomat Art”. O inaugurare care marchează o premieră prin faptul că galeria găzduiește, pe parcursul câtorva săptămâni, primul Salon de toamnă al artiștilor plastici cernăuțeni și suceveni, manifestare organizată împreună de cele două bresle artistice, care-și desfășoară activitatea creativă de o parte și de cealaltă a frontierei. De aceea prezența la vernisaj a fost cât se poate de consistentă și, alături de personalul consular și de artiștii expozanți, s-au aflat un număr însemnat de reprezentanți ai comunității românești nord-bucovinene, precum și un grup de „suporteri” suceveni. Cu satisfacția faptului împlinit că instituția consulară românească din Cernăuți s-a mutat într-o casă nouă, consulul general Romeo Săndulescu, care s-a considerat „o gazdă norocoasă”, a ținut să sublinieze că și-a dorit „cu tot dinadinsul” să inaugureze noul sediu printr-un act cultural, lansând totodată propunerea (apreciată și acceptată pe loc de reprezentanții celor două bresle artistice) ca saloanele comune de toamnă și primăvară să se desfășoare de-acum înainte la Cernăuți și respectiv la Suceava. Un motiv de bucurie mărturisită atât de președintele Filialei artistice regionale din Cernăuți, Ivan Gordița (care a subliniat faptul că consulul general Romeo Săndulescu are „mână bună” atunci când organizează și găzduiește astfel de manifestări, „care fac ca frontierele să devină transparente” și întăresc relațiile de colaborare dintre creatori), cât și pentru președintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Gabrel Baban, care, cu emoția de-a se afla „pentru prima dată ca mesager al artei la Cernăuți”, a apreciat că s-a redeschis astfel un dialog, inițiat cu ani în urmă de regretatul Ion Carp Fluerici. O expoziție organizată, așa cum a accentuat unul dintre „suporterii” suceveni, prof. Roman Istrati, „într-un spațiu extrem de generos”, care se va deschide de acum și altor manifestări expoziționale (artistul plastic humorean Radu Bercea a și primit invitația de a expune în curând pe simezele Galeriei „Diplomat Art”), o expoziție care constituie „o punte culturală” pe care artiștii plastici români și ucraineni vor trebui să o consolideze prin relații permanente și consistente.





