Proiectul “Gura Humorului – oraș wireless”, sub deviza “Internet gratuit pentru locuitorii și vizitatorii localității noastre”, a fost inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Consiliului Director al orașelor din România. La Consiliul Director, care și-a desfășurat lucrările la Gura Humorului, primarul acestui oraș, Marius Ursaciuc, a explicat că acest proiect a fost posibil prin realizarea unei rețele proprii WLAN (wireless), cu echipamente profesionale de ultimă generație, primele instalate în Europa.
Astfel, Primăria orașului Gura Humorului oferă posibilitatea conectării la internet în mod gratuit tuturor persoanelor care doresc să acceseze internetul în aria de acoperire a rețelei wireless.
„Pe lângă alte aplicații utile pe care le poate dezvolta cu această tehnologie, cum ar fi supravegherea traficului, telemetria, telefonia VoIP, ideea de bază a fost aceea de a oferi internet gratuit copiilor și tinerilor din Gura Humorului”, a declarat primarul Ursaciuc.
Investiții benefice cu bani puțini
Echipamentul WI-FI a fost instalat pe clădirea primăriei și pe o distanță de 500 m de jur împrejur (Hot-Spot) este accesibil direct cu PDA, laptop, IP Phone etc, care au interfața wireless. De asemenea, permite conectarea cu echipamente de abonat (CPE) și la distanțe de 5 km, chiar fără vizibilitate directă și până la 20 km cu vizibilitate directă.
Suportul tehnic și echipamentele au fost asigurate de SC Holding Bit Telecom SRL, sub îndrumarea inginerului Corneliu Petreanu.
„Am dorit să dovedim că și în această situație de criză economică și financiară, cu bani puțini, putem face investiții benefice tuturor. Suntem mândri că am reușit să oferim și ceva gratuit cetățenilor și îi provocăm pe toți cei care sunt interesați să facă și ei același lucru pentru copiii și tinerii din localitatea lor. La Gura Humorului, acum puteți să comunicați on-line în orice colț al lumii cu tehnologia W-FI”, a mai spus primarul Marius Ursaciuc.






