Primul meci cu emoții? Finala!

Uite că ne-a mai ieșit încă o dată și ne-am calificat nu doar în semifinalele Euro Under 21, ci și la Olimpiada de la Tokyo de anul viitor. Precedenta noastră prezență olimpică la fotbal datează tocmai din 1964 și s-a petrecut, culmea!, tot la Tokyo. De aici se poate deduce că avem de așteptat ceva vreme până la o nouă calificare olimpică la fotbal, cam până când CIO va atribui Japoniei o nouă Olimpiada de vară (că din alea de iarnă a mai avut, la Sapporo) care să aibă loc neapărat tot la Tokyo. Până la Olimpiada 2020, hai să vedem ce ni se mai întâmpla la Euro 2019, unde diseară ne întâlnim cu Germania, pe care aceiași veșnici căcănari de serviciu din fotbalul nostru (ăia care în viața lor n-au câștigat nimic ca jucători, iar ca antrenori… nici atât!) încearcă să ne-o prezinte drept nu știu ce mare sculă de echipă a cărei principală (după mine, singură!) calitate e… că e nemțească! Ca unul care n-a pierdut nici o secundă din acest turneu, pot să vă spun că nemții, da, joacă un fel de fotbal, dar în nici un caz asemănător cu ce arată România. Faptul că au înscris totuși mai multe goluri decât noi nu înseamnă absolut nimic: păi se compară seria în care am înscris noi 8 bucăți cu aia în care, în afară de Germania, restul erau numai găini blegi!? Dacă ați uitat cumva, atunci vă reamintesc că la noi în serie, pe lângă Anglia, mai erau și echipele „mici” ale finalistelor ultimului Campionat Mondial, Croația și Franța. Parcă sună altfel decât ce adversari au avut nemții, nu-i așa? Dacă vă amintiți, după meciul pierdut în prima etapă în fata Italiei, am spus că singura echipă comparabilă cu a noastră este Spania. Între timp, Italia s-a cărat, iar Spania joacă o semifinală pe care, zic eu, n-are cum s-o piardă contra Franței. Pentru mine, primul meci cu emoții la acest turneu final va fi cel cu Spania, din finală. Diseară, cu nemții, fac pariu că zburdăm.