Primenire spirituală în cântări, rugăciuni și colinde ce vestesc Nașterea Domnului



Primenire spirituală în cântări, rugăciuni și colinde ce vestesc Nașterea Domnului
Primenire spirituală în cântări, rugăciuni și colinde ce vestesc Nașterea Domnului

De duminică, ziua în care în Biserică este Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului, pregustăm duhovnicește din bucuria sărbătorii Crăciunului și intensificăm postirea noastră pentru ca, prin Taina Spovedaniei, să ne curățim de păcate și să ne primenim casa sufletului pentru a-L primi pe Pruncul Iisus, Care se naște în peștera Betleemului pentru mântuirea noastră.
Pentru românul ortodox, ziua Nașterii Domnului este un timp de bucurie, de rugăciune și de meditație adâncă la evenimentul unic din istoria mântuirii neamului omenesc, petrecut în urmă cu două milenii, când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om ca pe om să-l mântuiască. Deodată este și un timp al colindelor, atunci când noi, creștinii, devenim prin cânt vestitorii Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului
În fiecare an, la 20 decembrie, Biserica Ortodoxă începe perioada de preserbare a Nașterii Domnului. Acest timp este rânduit de Biserică spre pregătirea spirituală a ortodocșilor pentru sărbătoarea Crăciunului. Este o perioadă liturgică de cinci zile care ne introduce în praznicul împărătesc al Nașterii Domnului, numită înainte-prăznuire, preserbare sau înainte-serbare. Acum, Biserica anticipează sărbătoarea Crăciunului, fapt ce se reflectă în viața liturgică prin slujbele din această perioadă de înainte-prăznuire. Rânduiala de a avea un timp mai îndelungat de serbare a marilor praznice împărătești datează din secolul al 4-lea, când Biserica a simțit nevoia de a dedica mai multe zile pentru sărbătorile mari din cursul anului.
În toată perioada de înainte-prăznuire a Nașterii Domnului, în rânduiala tipiconală a Bisericii, pe lângă slujba sfinților pomeniți în cele cinci zile de preserbare, se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi legate de sărbătoarea Crăciunului, după cum arată părintele profesor Ene Braniște.
Începând cu ziua de 20 decembrie, pentru a marca preserbarea, se așază în biserică icoana Nașterii Domnului, care rămâne spre cinstire până la încheierea sărbătorii Crăciunului, la odovania praznicului din data de 31 decembrie.
Ajunul Crăciunului
Un timp minunat pentru creștinul ortodox român este Ajunul Crăciunului, când, prin frumoasele noastre colinde, vestim bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Această zi, 24 decembrie, este deosebită în Biserica Ortodoxă din punct de vedere liturgic. În biserici, în Ajunul Crăciunului, prin slujbele zilei, suntem introduși în sărbătoarea Nașterii Domnului. Astfel, prin Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, care se oficiază în această zi unită cu Vecernia Crăciunului, intrăm în bucuria acestui praznic împărătesc. Sfânta Liturghie din această zi este precedată de Ceasurile Împărătești, în care ne sunt puse înainte textele biblice care ne vorbesc despre Nașterea Domnului. Se numesc așa pentru că odinioară participau la ele împărații din Bizanț și, la noi, domnitorii din Țara Românească și Moldova.
Ajunul Crăciunului este ultima zi din Postul Nașterii Domnului și cea mai aspră din cele 40 de zile de post, care ne pregătește pentru sărbătoarea Crăciunului. După rânduiala ortodoxă, în această zi nu se consumă mâncăruri gătite cu untdelemn. Acum se ajunează până la ora 15:00 și apoi se obișnuiește a se mânca grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului profetului Daniel și al celor trei tineri din Babilon. Acest post aspru din Ajunul Crăciunului ne amintește de postul catehumenilor care primeau botezul în seara acestei zile.
În tradiția noastră, în Ajunul Crăciunului, preotul, însoțit de cântăreț și precedat de copiii cu chiralesa, vine cu icoana Nașterii Domnului, cântând troparul sărbătorii: Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție, vestește ca și îngerii și păstorii Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Colindul sfânt și bun al românilor
În Ajunul Crăciunului trăim bucuria colindelor care ne aduc vestea angelică – în Betleemul Iudeii se naște Hristos, Mesia Chip Luminos. Mai întâi colindă cei mici, în dimineața și prânzul zilei de ajun, închipuindu-i pe îngeri, apoi, după-amiaza și către seară, vin cei mai mari, tinerii și chiar cei mai în vârstă, închipuindu-i pe păstorii din Betleem, aducându-ne vestea minunată a Nașterii Domnului Hristos.
Aceste colinde reprezintă pe scurt Colindul sfânt și bun al românilor, care este o descriere sub forma cântului românesc a momentului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, conform prezentării făcute de Sfinții Apostoli și Evangheliști Matei și Luca. În ziua ajunului, românii preamăresc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin colindele străbune moștenite din moși-strămoși. Prin ele, creștinul român aduce bucurie în case și localități. În același timp, colindele sunt ecoul cântărilor bisericești în spațiul popular românesc.
Prin ascultarea colindelor în Ajunul Crăciunului, în fiecare casă de creștin se sălășluiește bucuria adusă lumii de veste îngerească: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle. Și, deodată, s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Luca 2, 10-14).
Sărbătoarea Nașterii Domnului
Praznicul luminos al Crăciunului îl sărbătorim la 25 decembrie, ziua în care S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, despre care părintele profesor Ene Braniște afirmă că, încă din secolul al 4-lea, era prăznuită cu mare solemnitate. În centrul sărbătorii Crăciunului stă Domnul nostru Iisus Hristos Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem, de aceea mărturisim adevărul că de Crăciun sărbătorim Nașterea Domnului. În ziua de Crăciun trăim faptele legate de Nașterea Domnului prin ascultarea Sfintelor Evanghelii și prin frumoasele noastre colinde românești.
În ziua Nașterii Domnului, Crăciunul, creștinul merge în casa Domnului, biserica, unde se întâlnește cu Mântuitorul Iisus Hristos, prezent în chip euharistic la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu El prin Sfintele Taine, după ce mai înainte s-a pregătit prin post și spovedanie pentru a-L primi pe Hristos în peștera plină de lumină a sufletului său. Apoi, după Liturghie, creștinul continuă bucuria euharistică prin sărbătoare, pe care o trăiește alături de cei dragi în casa sa, ca o prelungire a luminii Betleemului adusă de Liturghia de Crăciun.
De Crăciun, la sfintele slujbe aflăm, în chip sintetic, semnificațiile teologice ale acestei sărbători: „Astăzi în Betleem Se naște din Fecioara. Astăzi Cel fără de început Se începe și Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură și pământul cu oamenii se veselește; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)



Recomandări

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica
100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc