În prima săptămână de la demararea campaniei „Coaliție împotriva corupției” lansată de PNL Suceava la cabinetul senatorului liberal Gheorghe Flutur au fost înregistrate 16 petiții depuse de cetățeni din mediul rural. Președintele organizației județene a PNL, Ion Lungu, a declarat că majoritatea petițiilor se referă la probleme de fond funciar, la aplicarea unor hotărâri judecătorești, la conflicte între vecini și moștenitori pe linie de fond funciar. Lungu a spus că petițiile oamenilor vor fi direcționate către instituțiile abilitate să le soluționeze. „Justiția este cea care trebuie să se pronunțe. Eu am toată încrederea că justiția s-a schimbat după ce a venit Alianța la putere și că va face dreptate. Mai sînt alte aspecte pe care cetățenii nu le înțeleg, și anume punerea în executare a unei sentințe definitive. Noi am încercat să-i îndrumăm la instituțiile abilitate”, a declarat Lungu. El s-a arătat surprins că până acum nu s-a primit nici o sesizare cu privire la posibile abuzuri ale funcționarilor publici.
Liberalii suceveni au lansat, luni, 10 aprilie, campania „Coaliție împotriva corupției”, prin care își propun să identifice cu ajutorul cetățenilor informații privitoare la cazurile de corupție. Astfel, cei care vor să sesizeze abuzuri sau acte de corupție o pot face la sediul PNL, de pe strada 6 noiembrie, și la cabinetul senatorului Gheorghe Flutur, din incinta Prefecturii. Liderul liberalilor suceveni, Ion Lungu, a declarat că PNL nu își propune să rezolve cazurile de corupție, ci să le identifice și să le transmită spre soluționare autorităților abilitate. „Nu ne propunem să facem un cor de pârâtori să se pârască unul pe altul, ci este vorba de a sesiza organele abilitate acolo unde oamenii obișnuiți nu au acces. Nu ne substituim Parchetului sau DNA. Vrem să venim în special în întâmpinarea cetățenilor din mediul rural, care nu știu unde să se adreseze. Le vom centraliza plângerile și le vom înainta instituțiilor abilitate pentru soluționarea lor. Mai mult, reprezentanții PNL vor urmări parcursul plângerilor și vor presa autoritățile competente să rezolve cât mai rapid cererile îndreptățite”, a explicat președintele PNL Suceava, Ioan Lungu.




