Primarul municipiului Timișoara, liberalul Nicolae Robu, se declară nemulțumit de salariul pe care îl primește, de aproximativ 1.200 de euro, el considerând că i se cuvine lunar o sumă cuprinsă între 4.000 și 5.000 de euro, informează Mediafax.Nicolae Robu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu este mulțumit de salariul său lunar și că unele persoane care află că primește doar 1.200 de euro se miră de acest lucru.”Nu e corect ca salariul primarului unui oraș cum este Timișoara să fie de aproximativ 1.200 de euro. Văd o mirare uriașă din partea celor cu care mă întâlnesc și cu care discut acest subiect. Așa ceva nu se poate întâmpla într-o societate cu pretenții. Sunt studenți de la Universitatea Politehnică din Timișoara care se angajează cu acest salariu. Desigur că îmi doresc ca și angajații Primăriei să aibă salarii mai mari. Desigur că îmi doresc acest lucru pentru întreaga societate românească. Nivelul la care este societatea românească este unul destul de jos din multe puncte de vedere. Nu este suficient să ne dorim câștiguri mai mari, trebuie să și creăm valoare din care să putem susține asemenea salarii”, a spus Robu.




