Din fonduri europene

Primarul Sucevei a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a zece străzi, precum și a podului și a pasajului CFR de la Ițcani



Șeful municipalității sucevene a semnat ieri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a zece străzi, precum și a podului și a pasajului CFR de la Ițcani, în valoare de aproape 7,5 milioane de euro cu TVA (25.857.000 lei, fără TVA).
Executantul lucrărilor este firma Geprocon Iași, care a câștigat licitația organizată de Primăria Suceava, după o lungă perioadă de întârziere, cauzată de contestații.
Prin acest proiect, urmează să fie modernizate străzile care fac parte din traseul E85 – Traian Vuia, Cernăuți, Grigore Alexandru Ghica, dar și bulevardul George Enescu, Mărăști, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă și Universității.
Lungimea totală a străzilor propuse spre modernizare este de 8,8 km, urmând să fie modernizate și trotuarele aferente acestora. Una din cele mai importante componente ale proiectului o reprezintă lucrările de reabilitare și consolidare a podului de la Ițcani de peste apa Sucevei, precum și a pasarelei CFR din acea zonă.
„Am dat ordinul de începere a lucrărilor, firma a depus garanția financiară necesară, acum urmează să stabilim de unde se vor apuca de treabă. Eu aș propune în primul rând strada Universității, care ar putea fi finalizată în acest an, dar parțial pot fi începute anul acesta și alte străzi”, a precizat primarul Sucevei.
Printre străzile care se preconizează a intra în lucru de anul acesta se numără o porțiune din Calea Unirii, cuprinsă între sensul giratoriu din Burdujeni și fostul Cinema Burdujeni, actual sediu de primărie, strada Grigore Alexandru Ghica, dar și o porțiune a străzii Cuza Vodă, (zona fostei Fabrici de ouă).
„Foarte important este să demarăm lucrările de consolidare și reabilitare la podul de peste apa Sucevei și la pasajul CFR de la Ițcani, pentru că acestea au o mare complexitate și se vor întinde cu siguranță pe o perioadă mai mare de timp”, a mai spus primarul Ion Lungu.
În ciuda faptului că desemnarea unui câștigător al licitației a fost întârziată de contestații, lucrările trebuie finalizate anul viitor, când expiră termenul limită de acordare a finanțărilor europene pentru axa de finanțare în cadrul căreia au fost accesate.



Recomandări