Modernizarea pieței agro-alimentare câmpulungene începe chiar după perioada pascală, a anunțat primarul Gabriel Constantin Șerban. Comercianții vor fi mutați pe un spațiu din apropierea actualului loc în care își desfășoară activitatea, în perimetrul cunoscut de localnici drept „piața de pepeni”. Edilul câmpulungean a discutat și cu comercianții din piață și le-a lăsat impresia că va ține cont de sugestiile și dorințele lor referitoare la organizarea pieței.
Modernizarea va consta într-o nouă construcție pe locul actualei piețe. Primarul Șerban nu poate preciza deocamdată cât va costa amenajarea, dar estimează o investiție de peste 500 de mii de euro. În ce privește sursa finanțării, primarul a ținut să precizeze că va fi un parteneriat public-privat, dar nu neapărat cu un om de afaceri important.
Șerban a declarat: „Știu că s-au făcut tot felul de speculații, s-a spus că există aranjamente și că parteneriatul va fi o afacere pentru unul sau altul dintre agenții economici puternici din zonă. Nu este nimic adevărat, nu există nici un investitor mare care să își manifeste special interesul pentru această investiție și noi nu avem astfel de preferințe. Oricine este bine-venitdacă vrea să investească în acest parteneriat. Chiar și un grup de mici comercianți din piață, dacă doresc să se implice cu ce resurse au, sunt bineveniți. Asta am încercat să explic oamenilor în piață”.
Piața agroalimentară câmpulungeană, o adunare de tarabe vechi în aer liber, a fost considerată în ultimii 20 de ani cea mai ”prăpădită” din județ. O lungă perioadă piața nu a avut nici acoperișuri la tarabe, iar comercianții și-au protejat marfa cu tot felul de cârpe și țoale înșirate pe pari, deasupra capetelor cumpărătorilor. Aleșii din toate legislaturile de după 1989 au promis localnicilor modernizarea pieței, dar construcția nu a început. Inclusiv actualul primar Șerban, în precedentul său mandat, a anunțat la un moment dat că vrea să reconstruiască piața și chiar a comandat un proiect modern și interesant pentru o construcție etajată, dar acesta nu a mai fost niciodată aplicat, întrucât era prea costisitor.
Noul anunț referitor la construirea pieței este privit diferit de câmpulungeni. Unii, în special comercianții din piață sătui să stea în ger sau caniculă și în condiții insuficiente de siguranță, sunt convinși că lucrările vor începe și calvarul lor se va sfârși curând, așa că salută demersul primarului. Există însă și numeroși câmpulungeni sceptici, care, bazându-se pe experiența promisiunilor neonorate până acum, sunt convinși că Șerban nu se gândește la piață, ci doar își construiește din timp și pe bani publici imaginea electorală.
Investiție
Primarul Șerban promite modernizarea pieței câmpulungene din aprilie
