Funcție

Primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost ales președinte al USR Suceava

Primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a USR
Primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a USR

Primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a USR. Conferința județeană de alegeri a avut loc duminică, Vasile Cărare fiind singurul candidat pentru funcția de președinte. De precizat că primarul din Milișăuți era președinte interimar al USR Suceava, începând din martie 2024. La alegerile de duminică au votat membri USR din toate filialele din județ. În urma voturilor, noua conducerea județeană a fost aleasă pentru un mandat de patru ani. Președintele USR Suceava va avea trei vicepreședinți, Lorin Barbălată, deputatul Emanuel Ungureanu și Iulian Cipoeșu, fost prefect al județului. Noul Birou Județean al USR Suceava are în total 19 membri.
“Noua conducere are ca obiectiv întărirea poziției USR la nivel județean, o prezența mult mai activă și vizibilă în viața politică atât la nivel județean, cât si la nivel național în partid, își dorește să promoveze ideile și valorile USR în ceea ce privește modul de guvernare al României, cu o politică cu adevărat altfel fața de vechea clasă politică dominată de PSD și PNL vreme de 35 de ani, partide care au dus România pe marginea prăpastiei atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere politic, încurajând astfel apariția curentelor și partidelor extremiste și antieuropene, ca răspuns la modul dezastruos în care au condus țara în ultimii ani.
USR Suceava își propune ca în 2028 să aibă reprezentanți și candidați în toate cele 114 localități din județ, oferind o alternativă serioasă, actuală, la modul clasic de guvernare locală”, a spus președintele USR Suceava.
Vasile Cărare este la al doilea mandat de primar al orașului Milișăuți.

Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ