Primarul de Rădăuți, Aurel Olărean, acuză consilierii locali PSD, PNȚCD și PNL că au compromis un proiect care prevede reabilitarea parcului din fața Primăriei din municipiul Rădăuți. Olărean reproșează consilierilor opoziției că s-au lăsat mânați de „interese meschine de grup”, din dorința de a respinge orice proiect pe care el îl propune, și că „reușesc de fiecare dată să compromită Planul de Dezvoltare Durabilă a municipiului Rădăuți”.
„Invocând faptul că primarul ar dori să construiască blocuri pe terenul parcului, consilierii alianței PSD-PNȚCD-PNL au viciat forma cadru a hotărârii de consiliu, prevăzută în Ghidul de finanțare, incluzând un amendament al consilierului local PSD Iulian Băncescu, acompaniat de consilierul incompatibil Mircea Irimescu și, drept urmare, cererea de finanțare a fost respinsă, municipiul Rădăuți pierzând astfel o finanțare europeană de aproximativ 10 miliarde lei”, se arată într-un comunicat al biroului de presă din Primăria Rădăuți.
În opinia primarului, atitudinea consilierilor demonstrează că „amatorismul și reaua credință a consilierilor locali ai autoproclamatei ’opoziții’ sunt o piedică în calea dezvoltării durabile a municipiului Rădăuți”.
Olărean face apel la consilierii „alianței de interese PSD-PNȚCD-PNL”, să renunțe la interesele personale și de grup și „să pună interesul public mai presus de orice, așa cum s-au angajat prin jurământ”.
Reproșuri
Primarul Olărean acuză consilierii opoziției că au compromis reabilitarea unui parc din Rădăuți






