Una dintre promisiunile făcute de primarul rădăuțean, Aurel Olărean, la începutul mandatului său, se lega de modernizarea procesului de învățământ din municipiu. După ce, pe parcursul ultimilor patru ani, unitățile de învățământ din localitate au primit permanent suportul administrației locale, ultimul exemplu vine de la Școala Nr. 3. Mai precis, sala de sport de la Școala cu clasele I-VIII Nr.3 „Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuți își va schimba în scurt timp „fața”, ca urmare a unui „tratament” de cosmetizare inițiat de primăria locală. Cei aproape opt sute de copii de la unitatea de învățământ rădăuțeană își vor putea desfășura orele de educație fizică și sport într-un spațiu modernizat în totalitate, după ce vor finalizate lucrările pentru înlocuirea pardoselii vechi, cât și cele de modernizare a aparatelor pentru gimnastică.
Directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Rădăuți, inginerul Igo Koffler, a declarat: „La sala de sport de la Școala Nr.3 «Mihai Eminescu» au debutat lucrările pentru schimbarea pardoselii vechi, pentru că nu mai erau condiții optime pentru desfășurarea activităților sportive. S-a hotărât schimbarea în totalitate a pardoselii, inclusiv înlocuirea grinzilor de susținere. Pardoseala va fi realizată din grinzi lamelare realizate la cald, ceea ce înseamnă un plus de rezistență la șocuri și o durată de utilizare mai îndelungată. În același timp, sala de sport va fi igienizată, tavanele și pereții vor fi văruiți și zugrăviți, iar aparatele de gimnastică vor fi reparate și modernizate. Valoarea lucrărilor se ridică la circa șase sute de milioane de lei vechi, bani din bugetul primăriei, iar lucrările se vor finaliza în circa două săptămâni”.
Olărean: Mi-am propus ca și în viitorul mandat să pun un accent deosebit pe modernizarea școlilor din municipiu
Pe primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, candidat PDL pentru un nou mandat, l-am găsit ieri după-amiază în incinta sălii de sport de la Școala „Mihai Eminescu”.
„Condițiile în care se desfășoară procesul de învățământ din municipiu au fost, în permanență, în atenția mea. Școala Nr. 3 este una dintre unitățile locale de învățământ cu rezultate foarte bune, inclusiv pe latura sportivă. Am decis să facem un efort și să modernizăm această sală de sport, tocmai pentru a crea condiții optime celor mai tineri cetățeni ai municipiului. Mi-am propus ca și în viitorul mandat, la fel ca și până acum, să pun un accent deosebit pe modernizarea școlilor din municipiu”, a declarat Aurel Olărean.
Rădăuți
Primarul Olărean a decis modernizarea sălii de sport de la Școala Nr. 3
