Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat, săptămâna trecută, trei contracte de finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea a trei unități de învățământ din acest municipiu. Mihăiță Negură a precizat că cele trei contracte au fost semnate la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar finanțarea se va asigura prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Negură a spus că un prim proiect vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național „Dragoș Vodă”, o investiție în valoare de aproape 10 milioane de lei. Lucrări de reabilitare, modernizare și extindere vor fi realizate prin PNDL și la Colegiul Silvic Bucovina, valoarea proiectului fiind de 4,85 milioane de lei. Mihăiță Negură a mai spus că cel de-al treilea contract de finanțare a fost semnat pentru dotarea Grădiniței cu program prelungit Nr. 2 din Câmpulung Moldovenesc, o investiție în valoare de 154.700 lei.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a amintit că în anul 2016 a semnat contracte de finanțare lucrări de investiții la încă patru unități de învățământ din acest municipiu, respectiv Școala gimnazială Nr. 2 „George Voevidca”, Școala Nr. 3 „Bogdan Vodă”, Școala gimnazială Nr. 4 „Teodor Ștefanelli” și Liceul Industrial de Construcție Nr. 1. Negură a arătat că valoarea totală a investițiilor la aceste unități școlare se ridică la suma de trei milioane de euro. „Începând din anul 2016 și până în prezent s-au parcurs procedurile de proiectare și avizare, astfel încât de săptămâna aceasta vom emite ordinul de începere a lucrărilor pentru toate cele patru unități școlare. Trebuie spus că prin etapele 1 și 2 ale Programului Național de Dezvoltare Locală toate unitățile de învățământ din Câmpulung Moldovenesc vor fi reabilitate și modernizate la standarde europene”, a spus primarul Mihăiță Negură. El a adăugat că urmează ca în câteva săptămâni să semneze un contract de finanțare în valoare de un milion de euro, tot prin PNDL 2, pentru modernizarea Școlii gimnaziale Nr. 1 „Theodor Darie”.
Investiții
Primarul Mihăiță Negură a semnat contractele de finanțare pentru modernizarea a trei unități școlare din Câmpulung Moldovenesc






